Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este
autorizat să transmită
următorul comunicat:
Ciocolata regală, lansare la Palatul Elisabeta
Palatul Elisabeta
va găzdui, luni, 6 aprilie 2015, la ora 16.30, evenimentul de prezentare a
primelor produse de ciocolată cu nume regal realizate de compania Kandia Dulce.
Evenimentul se va desfășura în prezența Altețelor Lor Regale Principesa
Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
Compania Kandia
Dulce va prezenta gama de tablete de ciocolată „Kandia Regal”, o încununare a celor
o sută douăzeci și cinci de ani de istorie comună a Casei Regale a României și a
primei fabrici de ciocolată din țara noastră.
Astfel, vor fi
prezentate, în premieră, ciocolata cu lapte „Alteța Sa Regală Principesa
Margareta”, ciocolata amăruie „Alteța Sa Regală Principele Radu”, cu 55 %
cacao, precum și ciocolata amăruie „Castelul Peleș”, cu 75 % cacao.
Evenimentul de la
Palatul Elisabeta va celebra începerea Săptămânii Mari a Paștelui.
Cu această ocazie,
vor susține un recital de muzică clasică bursierii programului „Tinere Talente”
desfășurat de Fundația Principesa Margareta a României.
De asemenea, la
eveniment vor participa tineri și vârstnici, beneficiari ai Centrului Comunitar
„Generații” al Fundației Principesa Margareta a României, precum și reprezentanți
ai mediului de afaceri.
Începând cu 30
noiembrie 2014, compania Kandia Dulce a devenit Furnizor al Casei Regale a României,
titlu acordat de către Majestatea Sa Regele Mihai I.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu