Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este
autorizat să transmită
următorul comunicat:
La Palatul Elisabeta, aniversare a
70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război
Mondial
În numele Majestății Sale Regelui Mihai I, Altețele Lor
Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor oferi miercuri,
29 aprilie 2015, la Palatul Elisabeta, un dineu cu ocazia aniversării a
șaptezeci de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Vor lua parte Veterani de Război, reprezentanți ai
conducerii Ministerului Apărării Naționale, membri ai Corpului Diplomatic
acreditat la București.
Majestatea Sa Regele Mihai a participat la ceremoniile
aniversare prilejuite de împlinirea a 50 de ani, 60 de ani și respectiv 65 de
ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Acestea au avut loc în
anul 1995 la Londra, în anul 2005 la Bratislava, Brno, Praga și Moscova, iar în
anul 2010 la Moscova.
Anul acesta, Familia Regală onorează, la București,
alături de Ministerul Apărării Naționale, memoria ostașilor români răniți și
căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În timpul războiului, Majestatea Sa Regele Mihai i-a
îmbărbătat pe ostașii români care au luptat pentru reîntregirea țării. Nu a
fost, însă, de acord cu depășirea liniei Nistrului. La 23 august 1944, Regele
Mihai a hotărât trecerea României alături de aliații săi tradiționali. Acest
act de curaj a scurtat războiul cu șase luni și a cruțat viețile a sute de mii
de oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu