Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este
autorizat să transmită
următorul comunicat:
Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu
sărbătoresc Noaptea Învierii la Chișinău
Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și
Principele Radu vor lua parte, sâmbătă, 11 aprilie 2015, la sărbătoarea de
Înviere, în municipiul Chișinău, Republica Moldova.
În cursul serii, Altețele Lor Regale vor participa, la
Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, la slujba de luare a Luminii
Sfinte oficiată de Înalt Preasfinția Sa Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și
al Întregii Moldove.
De asemenea, în aceeași noapte, Altețele Lor Regale vor
participa, la Biserica „Sfinții Petru și Pavel”, la slujba de Înviere oficiată
de Înalt Preasfinția Sa Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.
În cursul vizitei la Chișinău, Altețele Lor Regale vor avea
întâlniri cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Andrian Candu,
cu primarul municipiului Chișinău, domnul Dorin Chirtoacă, precum și cu
președintele Academiei de Științe a Moldovei, domnul academician Gheorghe Duca.
Este pentru prima oară după 73 de ani când Familia Regală a
României pășește în Catedrala Mitropolitană din Chișinău. La 31 octombrie 1942,
Regele Mihai și Regina Mamă Elena au participat la slujba religioasă cu ocazia
restaurării Catedralei. A fost ultima vizită a Regelui Mihai și Reginei Mamă
Elena la Chișinău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu