Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, peste 100 de jandarmi
cărăşeni vor executa misiuni de asigurare şi
menţinere a ordinii publice la nivelul judeţului Caraş-Severin, pentru
desfăşurarea într-un climat normal a manifestărilor religioase prilejuite de
Învierea Domnului precum şi cu ocazia serbărilor câmpeneşti desfăşurate în
aceeastă perioadă.
Jandarmii vor fi prezenţi în zona a 11 lăcaşe de cult, pe
timpul oficierii slujbelor religioase, precum şi pe căile de acces către
acestea recomandând celor ce participă să manifeste răbdare, să respecte
indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice
natură, în cazul în care sunt martorii
săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de
jandarmi, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale
(genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte
de valoare care pot atrage atenţia, să manifeste atenţie pe timpul deplasării
cu lumânările aprinse în autovehicule, pe traseele de deplasare, precum şi pe
timpul slujbelor religioase.
Premergător acestei perioade, vor fi intensificate măsurile
de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni cu precădere în zonele şi
arterele intens circulate, în preajma discotecilor, restaurantelor, cluburilor
de noapte, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea
publică sau comit alte fapte antisociale.
De asemenea, jandarmii cărăşeni vor fi prezenţi în zonele
unde se preconizează a fi mari aglomerări de persoane (gări, pieţe, târguri,
etc.), la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă, în
zonele cu potenţial criminogen ridicat, precum şi în staţiunea turistică
montană Crivaia.
Jandarmeria montană sfătuieşte turiştii care aleg să
petreacă Paştele la munte, să nu se aventureze pe traseele turistice fără
echipament adecvat, să aibă în permanenţă asupra lor un telefon mobil pentru a
anunţa la numărul de urgenţă 112 dacă se află în situaţii dificile sau sunt
martorii unui incident.
COMPARTIMENTUL
INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu