Contravenţii şi dosare penale
Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat acţiuni în
perioada 3-5 aprilie a.c., pe raza
întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul
nerespectării regimului legal de viteză şi a consumului de alcool.
În cadrul acţiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere
produse ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, au fost aplicate
402 sancţiuni contravenţionale. Din acest total, 288 au fost pentru
nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru efectuarea de depăşiri
neregulamentare, două pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi
110 pentru alte abateri.
Valoarea totală a contravenţiilor aplicate de poliţişti pe
parcursul desfăşurării acţiunii s-a ridicat la peste 81000 lei.
De asemenea, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate
au fost reţinute 9 permise de conducere (2 pentru depăşiri neregulamentare, 5
pentru consum de alcool şi 2 pentru alte abateri) şi retras un certificat de
înmatriculare.
•
Infracţiuni pe drumurile publice
În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere, în
cursul zilei de 5 aprilie a.c. a fost oprit pentru control un autoturism cu
numere provizorii de circulaţie pe şoseaua Nicolae Titulescu din Moldova Nouă.
Din verificările efectuate s-a stabilit că autovehiculul a
fost condus de către P.M., în vârstă de 19 ani, însă autorizaţia de circulaţie
provizorie este expirată.
Cercetările continuă în cadrul unui dosare penal întocmit
pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
•
Nu s-a asigurat la
schimbarea direcţiei de deplasare
În după-amiaza zilei de 05 aprilie a.c., poliţiştii au
intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Revoluţia din Decembrie
din municipiul Reşiţa.
Din cercetările efectuate a reieşit faptul că în timp ce
O.D., în vârstă de 53 de ani, conducea un autoturism, nu s-a asigurat la
schimbarea benzii de deplasare şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism
care era condus regulamentar de către D.M., în vârstă de 35 de ani.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a doi
pasageri în vârstă de 17 respectiv 34 de ani, care s-au prezentat ulterior la
Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale.
Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest,
rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunii de
vătămare corporală din culpă.
•
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu