Pentru a proteja generaţiile prezente şi
viitoare, nu numai din punctul de vedere al consecinţelor medicale, dar şi al
celor sociale, de mediu şi economice, cauzate de consumul de tutun (inclusiv al
fumatului pasiv), Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi
Consilere Antidrog Caraş-Severin, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin – Centrul de Plasament „Speranta”
Resita, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport şi Direcţia de Sănătate Publică
judeţeană, organizează o serie de manifestări de
informare-educare-sensibilizare a populaţiei, privind beneficiile unui stil de
viaţă sănătos cu tema-impuls „Accize mai mari la tutun, mai puţine decese şi
boli!“.
În cadrul acestui eveniment, activităţile vor debuta joi, 29
mai, la ora 9.00, pe terenul sintetic din Parcul Siderurgistului (Cartierul
Govândari – Reşiţa) cu etapa finală a Cupei Speranţa la minifotbal, ediţia a
VIII-a 2014. La startul competiţiei se vor alinia şase echipe (băieţi cu vârste
cuprinse între 8 şi 20 de ani), asistaţi în centrele de plasament din întreg
judeţul.
Prezenţa dumneavoastră ne
onorează!
Acţiunile mai cuprind
distribuirea de către voluntari a unor materiale cu tematică antidrog.
COMUNICAT DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu