FESTIVALUL „DOINA BISTREI”
Am
iniţiat acest proiect plecând de la dorinţa de a cultiva şi a dezvolta la elevi
dragostea faţă de locul natal, faţă de obiceiurile şi tradiţiile strãmoşilor
noştri.
Ca
dascăli, putem avea un impact deosebit asupra elevilor noştri în ceea ce
priveşte educaţia lor pentru cunoaşterea şi păstrarea obiceiurilor
şi tradiţiilor, introducând elemente din folclorul zonei unde locuim sau din alte zone ale ţării în diferitele activităţi pe care le desfăşurăm. Trezindu-le interesul faţă de tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, le stimulăm dorinţa de a cunoaşte şi respecta valorile care ne definesc.
şi tradiţiilor, introducând elemente din folclorul zonei unde locuim sau din alte zone ale ţării în diferitele activităţi pe care le desfăşurăm. Trezindu-le interesul faţă de tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, le stimulăm dorinţa de a cunoaşte şi respecta valorile care ne definesc.
REGULAMENTUL
FESTIVALULUI FOLCLORIC
“DOINA BISTREI”
23.05.2014
☼
La festival se pot înscrie
preşcolari şi elevi din ciclurile preprimar, primar, gimnazial şi liceal din unităţile şcolare ale judetului Caraş-Severin.
☼ Secţiunile la care
pot participa copiii sunt:
I.
Recitare de poezie în grai;
II.
Solişti
vocali, grupuri vocale;
III.
Dansuri populare.
☼ Înscrierile se fac în perioada 05 mai -16 mai 2014;
☼
Fiecare
cadru didactic se poate înscrie cu maximum 3 copii la secţiunile I şi II;
☼ Fiecare
copil va purta costum popular din subzona de provenienţă;
☼ Durata evoluţiei unui copil nu va depăşi 5 min. la
secţiunile I şi II;
☼ Grupul vocal va fi format din minimum 8 copii, maximum
16 copii;
☼ Durata evoluţiei unui ansamblu de dansuri nu va
depăşi 10 minute;
☼ Formaţia de dansuri va fi formată din min. 6
perechi – max. 10 perechi.
☼ Suport muzical pe casetă sau CD doar la ansamblu de
dansuri şi grupuri vocale.
Programul artistic poatã sã cuprindã:
- prezentarea costumului
popular;
- recitãri de poezii in grai
bãnãţean;
- dansuri populare;
- interpretare melodii
populare;
- şezãtori;
- alte activităţi artistice
prin care sunt puse în valoare obiceiuri şi tradiţii .
Vă rugăm să vă faceţi anunţată prezenta până
vineri 16.05.2014, prin
completarea fişei de înscriere şi
trimiterea acesteia pe adresa de
e-mail: scoala.maru@yahoo.com
Acordurile
de parteneriat vor fi aduse în ziua festivalului, câte două exemplare, semnate
şi înregistrate.
Alte detalii se găsesc în ataşament.
INVITAŢIE
Şcoala
Gimnazială Mãru vã invitã vineri, 23.05.2014, la Mãru pentru a participa la
FESTIVALUL „DOINA BISTREI”
Am iniţiat
acest proiect plecând de la dorinţa de a cultiva şi a dezvolta la elevi
dragostea faţă de locul natal, faţă de obiceiurile şi tradiţiile strãmoşilor
noştri.
Ca dascăli, putem
avea un impact deosebit asupra elevilor noştri în ceea ce priveşte educaţia lor
pentru cunoaşterea şi păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor, introducând
elemente din folclorul zonei unde locuim
sau din alte zone ale ţării în diferitele activităţi pe care le desfăşurăm.
Trezindu-le interesul faţă de tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, le
stimulăm dorinţa de a cunoaşte şi respecta valorile care ne definesc.
REGULAMENTUL
FESTIVALULUI FOLCLORIC
“DOINA BISTREI”
23.05.2014
☼ La
festival se pot înscrie preşcolari şi elevi din ciclurile preprimar, primar,
gimnazial şi liceal din unităţile
şcolare din jud.Caraş-Severin.
☼ Secţiunile la care
pot participa copiii sunt:
I.
Recitare de poezie în grai
II.
Solişti
vocali, grupuri vocale
III.
Dansuri populare
☼ Înscrierile se fac în perioada 05 mai-16 mai 2014;
☼ Fiecare cadru didactic se poate înscrie cu maximum
3 copii la secţiunile I şi II;
☼ Fiecare
copil va purta costum popular din subzona de provenienţă;
☼ Durata evoluţiei unui copil nu va depăşi 5 min. la
secţiunile I şi II;
☼ Grupul vocal va fi format din minimum 8 copii, maximum
16 copii;
☼ Durata evoluţiei unui ansamblu de dansuri nu va
depăşi 10 minute;
☼ Formaţia de dansuri va fi formată din min. 6
perechi – max. 10 perechi
☼ Suport muzical pe casetă sau CD doar la ansamblu de
dansuri şi grupuri vocale
Programul artistic poatã sã cuprindã:
-prezentarea costumului
popular;
-recitãri de poezii in grai
bãnãţean;
-dansuri populare;
-interpretare melodii
populare;
-şezãtori;
-alte activităţi artistice
prin care sunt puse în valoare obiceiuri şi tradiţii
! Taxa
de participare este:
Secţiunea I:Recitare: 5 lei/elev
Secţiunea II:Solişti vocali/grup
vocal: 10 lei/solist, grup
Secţiunea III:Dansuri populare:
15 lei/ansamblu
Vă rugăm să vă faceţi
anunţată prezenta până vineri 16.05.2014,
prin completarea fişei de înscriere şi
trimiterea acesteia pe adresa de
Acordurile
de parteneriat vor fi aduse în ziua festivalului, câte două exemplare, semnate
şi înregistrate.
Vã mulţumim şi vã
aşteptãm cu drag!
PROGRAMUL ACTIVITĂŢII
23.05.2014
Primirea invitaţilor la Şcoala Măru
- 13:00
Festivitatea de deschidere - 13:30
Prezentarea pe clase/şcoli a programelor
artistice- 13:40
Festivitatea de închidere - 18.00
PERSOANE DE CONTACT:
Prof. MĂRGAN
DANIELA
TEL:
0763756556
E-mail: daniela_dorel@yahoo.com
Prof.HERMAN
TIANA
TEL:
0745069564
E-mail: hermantiana@yahoo.com
Şcoala Gimnazială Măru şi Primăria Comunei Zăvoi anunţă
schimbarea datei Festivalului Judeţean "DOINA BISTREI".
Ediţia de anul acesta va avea loc DUMINICĂ, 1 IUNIE, orele 13.00.
Perioada de înscriere se prelungeşte până la data de 21 mai 2014.
Ediţia de anul acesta va avea loc DUMINICĂ, 1 IUNIE, orele 13.00.
Perioada de înscriere se prelungeşte până la data de 21 mai 2014.
Rugăm respectuos I.S.J.Caraş Severin şi C.C.D. CS să transmită informaţia în reţea.
FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
Unitatea de învăţământ:
................................................................................
Localitatea: ............................................................................................
Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător:
.................................
Tabel cu elevii participanţi:
Nr. crt.
|
Numele şi prenumele
preşcolarilor/elevilor/ansablului
|
Grupa/
Clasa
|
Secţiunea
|
|
.........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu