Dat fiind faptul că, în anii
2024 și 2025, țara noastră a transpus în cadrul legislativ național Directiva
(UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană și a
consolidat legislația în sprijinul susținerii negocierilor colective și a garantării
salariului minim, în acest sens fiind adoptată H.G. nr. 827/2025 privind
aprobarea Planului de acțiune pentru promovarea negocierilor colective
2025-2030, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin, sub coordonarea
Inspecției Muncii, derulează în prezent activități de promovare a negocierilor
colective la nivelul angajatorilor din mediul privat și public.
În acest sens, instituția noastră continuă și în anul 2026 să desfășoare acțiuni de promovare, informare și conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor cu privire la drepturile individuale și colective ale acestora, având în vedere Legea nr. 367/2022 privind
dialogul social, unde este reglementată obligația de a iniția negocierea colectivă în vederea încheierii contractului colectiv de muncă pentru toate categoriile de angajatori care au cel puțin 10 salariați.Reamintim faptul că inițiativa negocierii colective aparține
oricăruia dintre partenerii sociali. Negocierea contractului colectiv
de muncă
constituie o procedură fundamentală în scopul consolidării
relațiilor de muncă dintre angajator și lucrător, obiectivul urmărit fiind de a
echilibra interesele angajatorului cu drepturile si nevoile lucrătorilor, prin
stabilirea unor prevederi clare referitoare la conditiile de munca, salarii si
alte beneficii acordate.
Prin perfectarea unui contract
colectiv de muncă, lucrătorul are posibilitatea de a
participa la procesele decizionale din cadrul societății angajatoare, poate
dobândi drepturi superioare privind condițiile de muncă și de securitate și
sănătate în muncă, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale sau
orice alte acorduri în problemele de interes
comun. Salariul nu face obiectul negocierii colective în sectorul bugetar, însă
drepturile salariale finale se stabilesc prin negociere în limitele minime și
maxime prevăzute de legile speciale și cu încadrarea în bugetul aprobat.
În privința angajatorului, negocierea
colectivă poate asigura pacea socială și mediul de muncă favorabil
productivității, loialitate și nu în ultim rând, rezolvarea cu ușurință a
litigiilor.
În cazul în care negocierea se finalizează, contractul
colectiv de muncă se poate încheia numai pe perioadă determinată cuprinsă
între 12 şi 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii prin acordul
părților, o singură dată, cu cel mult 12 luni. Informația referitoare la
prelungirea valabilității contractului colectiv este concretizată prin încheierea unui act adițional.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi actul
adiţional la acesta se încheie în formă scrisă, se depun şi se înregistrează la
inspectoratul teritorial de muncă din raza sediului angajatorului.
Atragem atenția asupra faptului că, neîndeplinirea
obligaţiei negocierii contractului colectiv de muncă, constituie contravenție
și se sancţionează de către inspectorii de muncă cu amendă de la 15.000 la
20.000 lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu