Bilanțul
misiunilor pompierilor cărășeni în perioada 30 aprilie – 3 mai
Pompierii
militari cărășeni au intervenit, pe parcursul celor patru zile, pentru
gestionarea a 67 de situații de urgență produse la nivelul județului, misiunile
vizând, în principal, acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și
protejarea comunităților.
Din totalul
intervențiilor, 45 de misiuni au fost destinate acordării primului ajutor
calificat și sprijinirii persoanelor aflate în dificultate.
În cursul zilei de joi, echipa pirotehnică s-a deplasat în localitatea Anina pentru
asanarea unui număr de 380 de cartușe de infanterie calibru 7,92 mm, descoperite în timpul lucrărilor de amenajare pentru construirea unui parc fotovoltaic.Reamintim
cetățenilor că, în cazul descoperirii unor elemente de muniție neexplodată,
este strict interzisă atingerea, lovirea sau mutarea acestora, iar evenimentul
trebuie anunțat de urgență la 112, pentru a permite intervenția în condiții de
siguranță a echipajelor specializate.
În cursul nopții
de vineri, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o
anexă gospodărească (garaj), în localitatea Băuțar. La sosirea echipajelor,
incendiul se manifesta generalizat, existând pericol de propagare la locuință. În
urma evenimentului au ars elemente de construcție ale garajului și o parte din
acoperișul locuinței, bunuri depozitate în interior, precum și mai multe
păsări, fiind afectate și alte bunuri din gospodărie. Cauza probabilă de
producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Pentru
prevenirea unor astfel de situații, recomandăm verificarea periodică a
instalațiilor electrice și evitarea utilizării improvizațiilor sau a
suprasolicitării rețelelor.
Tot în această
perioadă, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un
autotren, pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova. Incendiul s-a
manifestat la nivelul capului tractor și al semiremorcii, fiind lichidat fără a
se înregistra victime.
De asemenea,
echipajele operative au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor
în cazul unui accident rutier produs în localitatea Văliug, fără victime,
precum și pe timpul desfășurării unui meci de fotbal în municipiul Reșița.
Pe parcursul
acestei perioade, pompierii cărășeni au intervenit pentru stingerea a 17
incendii manifestate la arderi necontrolate de vegetație uscată, fond forestier
și deșeuri, cele mai ample fiind înregistrate în zonele Ilova (comuna
Slatina-Timiș) și Armeniș.
Intervențiile
s-au desfășurat pe durata mai multor zile, în condiții dificile, pe teren
accidentat, fiind necesară mobilizarea unor forțe și mijloace de intervenție
suplimentare, inclusiv sprijin aerian. Incendiul din zona Ilova se manifestă
începând de vineri, iar cel din zona Armeniș a fost semnalat în cursul zilei de
ieri. Suprafața afectată a depășit 70 de hectare în zona Ilova și aproximativ
25 de hectare în zona Armeniș.
Intervențiile
sunt în continuare în dinamică. În prezent, în zona Ilova acționează 26 de
militari, iar în ambele zone se execută misiuni de recunoaștere aeriană cu
elicopterul, în vederea identificării și lichidării focarelor active.
Astfel de
evenimente generează un consum ridicat de resurse și implică un efort susținut
din partea personalului operativ, care acționează în condiții dificile, cu
expunere la riscuri semnificative. În același timp, frecvența producerii
acestor incendii evidențiază necesitatea respectării cu strictețe a măsurilor
de prevenire și a cadrului legal în vigoare.
Atragem
atenția că arderea vegetației uscate este strict interzisă și se sancționează
conform legislației în vigoare. Facem apel la responsabilitate și la
respectarea măsurilor de prevenire, pentru a evita producerea unor astfel de
situații care pot pune în pericol viața, bunurile și mediul înconjurător.
În cazul
observării unui incendiu, apelați de urgență numărul unic 112.
Informații
utile despre comportamentul în situații de urgență pot fi regăsite accesând
platforma fiipregatit.ro și prin intermediul aplicației DSU, disponibilă
gratuit în App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu