Având în vedere acțiunile de control prevăzute în Campania cu numărul 9 din Programul cadru de acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2026 care are la bază Programul sectorial de supraveghere a pieței, inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul supravegherii pieței au efectuat în primele 5 luni ale anului în curs, activități de verificare la agenții economici pentru a se asigura că
produsele introduse pe piață și/sau puse în funcțiune îndeplinesc prevederile reglementărilor tehnice aplicabile, indiferent de originea lor, cu respectarea principiului liberei concurențe.Scopul activității de supraveghere a pieței este
de a garanta că produsele respectă cerințele aplicabile, oferind astfel un
nivel de protecție ridicat al intereselor publice, cum este și securitatea și
sănătatea la locul de muncă.
Astfel, în primele 5 luni ale anului, la 30 agenți
economici a fost verificată conformitatea a 75 de produse, în urma cărora s-au
dispus 3 măsuri de remediere la 3 firme, în sensul traducerii în limba română a
declarației de conformitate, firmele în cauză fiind sancționate cu avertisment
verbal.
Inspectorii de muncă cu atribuții de control în
domeniul supravegherii pieței produselor continuă activitățile de verificare pe
tot parcursul anului 2026, asigurându-se astfel monitorizarea continuă a
produselor introduse și puse la dispoziție pe piață ori puse în funcțiune de
către operatorii economici, astfel încât acestea să fie conforme, să respecte
prevederile legislației în materie, reducând astfel posibilitatea de a se
produce evenimente neprevăzute de natură să pună în pericol integritatea fizică
și sănătatea celor care le utilizează.
Reamintim obiectivele urmărite de inspectorii de
muncă:
-
conştientizarea
şi verificarea producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor asupra
necesităţii cunoaşterii şi respectării actelor normative prin care s-au
transpus directivele europene referitoare la introducerea pe piaţă a
produselor, respectiv privind echipamentele electrice de joasă tensiune, echipamentele
individuale de protecţie, maşinile nerutiere, echipamentele utilizate în
atmosfere potenţial explozive, explozibilii pentru uz civil, motoarele cu
ardere internă pentru echipamente mobile, articolele pirotehnice și reducerea
emisiilor de zgomot în afara clădirilor;
-
asigurarea
respectării prevederilor legale privind evaluarea conformităţii produselor şi
condiţiile de introducere a acestora pe piaţă;
-
creşterea
gradului de conştientizare al producătorilor, importatorilor şi
distribuitorilor de produse acoperite de directivele din domeniul de competenţă
al Inspecţiei Muncii, privind necesitatea respectării legislaţiei române în
care s-au transpus directivele europene privind libera circulaţie a mărfurilor;
-
asigurarea
unui sistem eficient şi efectiv de supravegherea pieţei pentru produsele
reglementate în temeiul legislaţiei Uniunii Europene de armonizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu