Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 26 noiembrie 2025

SUME FOARTE MARI DIN BANII PUBLICI PRIMITE PENTRU DOAMNE, DOAMNE LA CARAȘOVA


Publicarea mai multor articole în spațiul public legate de lucrarea de  la cimitirul din Carașova a avut o perioadă de liniște, am sperat că decidenții au înțeles, în urma comentariilor făcute în spațul public și în comunitate și au modificat proiectul  în sensul că, acesta va fi mai ieftin, însă m-am înșelat. 

Iată că,  toamna aceasta au fost reluate lucrările la capelă (o construcție necesară dar foarte mare, uriașă, de sute de metri pătrați). Până acuma pentru această lucrare doar pentru fundație au fost cheltuiți cca 60.000 euro, spun gurile rele, cât va fi finalul lucrării? Dumnezeu știe! Credeți că, slujitorul domnului s-a oprit din proiectele pe care le face? Sigur că nu! A început cu ceva nou, construiește zidul de împrejmuire , nimic rău în acest sens, doar că, modul acestei lucrări este non sens, în loc să facă împrejmuirea cu plăci din beton , care sunt mult mai ieftine  și mai ușor și rapid de realizat cum este de fapt împrejmuit: o parte semnificativă a cimitirului acuma se face din piatră , iar zidul este ca o fortăreață,  are o  grosime de peste 40 cm  nu cumva să atace  cineva cimitirul și să se ia ceva. De ce se face ceva foarte scump când se putea face ceva mult mai ieftin? Simplu! Că se poate și, că balta are pește, că doar un număr important de locuitori își câștigă pâinea în străinătate  că doar slujitorul domnului știe ce face cu banii donatorilor. Despre  categoria  banilor publici este o altă poveste. Dintr-o pură întâmplare ,l-am întâlnit pe slujitorul domnului unde am schimbat câteva vorbe, să nu credeți că de duh, ci în legătură cu lucrările pe care le face, despre costuri și evident despre bani. Când a  auzit despre bani, despre justificarea banilor, a văzut negru în față, s-a făcut alb ca laptele, l-am întrebat dacă are nevoie de ajutor, să sun la 112 pentru ambulanță, să nu creadă cititorii că la poliție . După ce am văzut că acesta s-a liniștit, s-a urcat în mașină și a plecat, mi-am făcut cruce  și mi-am zis: Ce am făcut, Doamne! De ce trebuia să-l întreb de bani și de alte câteva  lucruri. Apropo de 112 în gura târgului se vorbește că, se prefigurează o posibilă slujbă/e  de natură juridică(audieri), având ca temă: Diferite articole din CODUL PENAL , etc, cu voia Domnului poate iese un ,,Grup infracțional organizat” unde sunt și persoane de la mai multe instituții. O să vedem când încep slujbele de audiere. Interesant este faptul că, decidenți văd ce se întâmplă, cum a ajuns un slujitorul domnului să facă atâtea lucruri, iar cei care sunt îndreptățiți să facă ceva și să verifice, tac și se prefac că nu văd. Doamne ferește ca la  slujbele din Codul penal, să fie și decidenții care vor să mai candideze, care pot să aibă diferite statute(martori, inculpați, etc), în  această cauză, iar în ritmul în care se vor mișca aceste dosare să nu fie tocmai în perioada viitoarei campanii electorale care va fi în derulare. Și să închei în notă optimistă  cu finanțările care au fost SLAVĂ DOMULUI! după cum urmează:

1.COMUNA CARAŞOVA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE 
privind alocarea sumei de 110.000 lei către Parohia Romano Catolică Carașova, sub formă de sprijin financiar pentru finanțarea lucrărilor de reparații exterioare și interioare la nivelul soclului, la Biserica Romano Catolică ”Adormirea Maicii Domnului ” din Carasova, Nr. 29 Data : 04.05.2022

2.COMUNA CARAŞOVA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind alocarea sumei de 100.000 lei către Parohia Romano Catolică Carașova, sub formă de sprijin financiar pentru finanțarea unor lucrări de reparații la biserica din localitatea Iabalcea și achiziționarea băncilor necesare pentru dotarea bisericii din localitatea Nermed.
Nr. 19 Data : 25.03.2024

3.Sprijinul financiar acordat de către Primăria / Consiliul Județean Caraș - Severin, unităților de cult în cursul anului 2024, la poziția 67. Parohia Romano Catolică Carașova,  Caraș - Severin a primit pentru  Reparații exterioare și interioare și turnul bisericii, suma acordată 100.000,00 data virării în cont al unității de cult 28.03.2024 (ceva nu se leagă cu această plată și se verifică).

4.SECRETARIATUL DE STAT PENTRU CULTE                               Nr. de inreg.1521 / 24.04.2024.Nr. Dosar FileDoc. SSC-02159.2024     Parohia Romano Catolică Carașova         CARAS SEVERIN, reparații mobilier bisericesc, deviz 325.010 lei.

Ordinul S.S.C. nr. 229/19 Iulie 2024, Data plăti 08.08.2024       Suma primită 250.000 lei, să nu se mai spună că, statul nu finanțează instituțiile de cult.

Dacă acest lucru a fost adus la cunoștință enoriașilor e de Doamne ajută!

Și de ce se tot  cer donații (care cum poate doar să nu fie sub 100 euro de persoană/comunitate), și nu se fac lucrările în limita sumelor alocate de la bugetul statului alocat ?!

Dacă am amintit de donații credeți că, este publicată undeva suma încasată pentru vizualizare ori au fost emise chitanțe fiscale?! Aștept și eu să aflu! Aude și vrea  cineva să -mi spună?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu