Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 17 noiembrie 2025

Intarirea relatiilor bilaterale intre ANCOM si autoritatea omoloaga din Georgia prin incheierea unui memorandum de colaborare

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) si Comisia Nationala pentru Comunicatii din Georgia (ComCom) au semnat un Memorandum de Intelegere care stabileste cadrul de cooperare bilaterala in domeniul reglementarii comunicatiilor electronice si al administrarii spectrului de

frecvente radio.

Documentul a fost semnat de Valeriu Stefan Zgonea, presedintele ANCOM, si Ekaterine Imedadze, comisar in cadrul ComCom, cu ocazia Conferintei Mondiale pentru Dezvoltare in Telecomunicatii (WTDC-25), organizata de Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (UIT). UIT este cea mai veche dintre agentiile specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite, fiind unanim recunoscuta drept cel mai important centru mondial de expertiza in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor.

Din delegatia tarii noastre la Conferinta Mondiala pentru Dezvoltare in Telecomunicatii a UIT mai fac parte Excelenta Sa domnul Vasile Soare, ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Republica Azerbaidjan, precum si domnul senator Catalin Silegeanu si domnul senator Grigore-Adrian Peiu, membru, respectiv secretar ai Comisiei pentru comunicatii, tehnologia informatiei si inteligenta artificiala din Senatul Romaniei.

Memorandumul semnat de presedintele ANCOM urmareste consolidarea dialogului bilateral, schimbul de informatii si implementarea unor activitati de cooperare tehnica si de reglementare in domenii de interes comun, cu respectarea legislatiei si obligatiilor internationale relevante pentru fiecare parte. ANCOM si ComCom vor colabora in aspecte de reglementare privind comunicatiile electronice identificate ca fiind de interes comun si in special in domenii precum administrarea si monitorizarea spectrului de frecvente radio, politici de reglementare in domeniul comunicatiilor prin satelit, inclusiv monitorizarea frecventelor satelitare, dezvoltarea infrastructurii de banda larga si proiecte care implica cabluri submarine.

Memorandumul asigura posibilitatea organizarii in mod regulat sau punctual, dupa caz, de dezbateri in cadrul carora sa fie studiate aspecte de ordin tehnic, juridic sau de alta natura privind activitatile de reglementare si administrare a spectrului radio, precum si alte aspecte relevante pentru pietele de comunicatii din cele doua state.

Acest demers se inscrie in strategia ANCOM de consolidare a rolului sau de facilitator si expert in domeniile de competenta, contribuind totodata la dezvoltarea expertizei proprii in reglementarea comunicatiilor electronice si administrarea spectrului radio. Intr-un sector in care tehnologiile si comunicatiile nu cunosc granite, cooperarea internationala este esentiala pentru a raspunde eficient provocarilor globale si pentru a sprijini un cadru de comunicatii sigur, stabil si competitiv in beneficiul tuturor utilizatorilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu