Peste 42% dintre părinţii din mediile defavorizate se implică doar uneori, rar sau chiar deloc în activităţile educaţionale ale copiilor, precum lectura, conform unuia dintre cele mai ample studii pe zona educaţiei timpurii, derulat de World Vision România şi Fundaţia OMV Petrom în cadrul proiectului "Start în educaţie". În acelaşi timp, un alt aspect problematic menţionat de aproape 40% dintre părinţii copiilor preşcolari este lipsa cărţilor şi a materialelor educaţionale din grădiniţe.
Pe 15 februarie a fost celebrată Ziua Naţională a Lecturii, însă în zona rurală această zi este mai degrabă un prilej de conştientizare a situaţiei triste în care se află cele mai multe şcoli şi grădiniţe. Conform unui sondaj World Vision România din 2023, în România rurală, 6 din 10 şcoli nu au o bibliotecă. La această statistică, se adaugă şi cazurile în care biblioteca există, dar este închisă sau pur şi simplu nu este dotată cu cele mai multe cărţi prevăzute în programa şcolară. 6 din 10 profesori confirmă situaţia, declarând că şcolile nu le oferă cărţi actualizate şi interesante cu ajutorul cărora să poată face procesul de învăţare al elevilor mai atractiv.
În acest context, în primul an al proiectului "Start în educaţie", prin intermediul kit-ului educaţional Ghiozdănel cu viitor, 60.000 de cărţi au ajuns la copiii din medii defavorizate. Impactul a fost pe măsură: peste 70% dintre părinţii copiilor preşcolari au menţionat cărţile ca fiind în topul obiectelor de interes pentru aceştia. În plus, 95% dintre cei 13.400 de părinţi participanţi la sesiunile de educaţie parentală oferite prin proiect au devenit mai atenţi la dezvoltarea şi nevoile copiilor, înţelegând mai bine atât stadiile de dezvoltare tipice fiecărei vârste, cât şi importanţa implicării în educaţia timpurie a propriilor copii.
Pe parcursul anului şcolar 2023-2024 demersurile pentru o educaţie timpurie de calitate şi, implicit, promovarea şi facilitarea lecturii în mediile defavorizate continuă şi alte 60.000 de cărţi vor ajunge în ghiozdănelele cu resurse educaţionale, la copiii preşcolari. În plus, importanţa şi beneficiile cititului încă de la o vârstă fragedă vor fi aduse în atenţia părinţilor prin intermediul atelierelor de educaţie parentală. O altă resursă valoroasă pentru părinţi sunt tutorialele "Start în educaţie", de unde pot afla cum să-şi ghideze copiii către învăţare şi descoperire, unul dintre materiale concentrându-se pe tematica "De ce, ce şi cum să le citim copiilor cu voce tare".
"Start în educaţie" este cel mai amplu proiect de educaţie timpurie din România, derulat de Fundaţia World Vision România şi Fundaţia OMV Petrom în peste 900 de comunităţi defavorizate din 41 de judeţe. În cadrul proiectului, peste 120.000 de copii primesc un Ghiozdănel cu viitor cu materiale pentru dezvoltare educaţională, peste 23.000 de părinţi participă la atelierele "Şcoala părinţilor", 3.500 de educatori participă la cursuri de formare şi 1.500 de grădiniţe sunt dotate cu un kit de materiale educaţionale ABC Grădi.
Pe lângă o modalitate simplă de consolidare a relaţiei părinte - copil, lectura timpurie oferă o multitudine de beneficii în evoluţia mentală şi emoţională a celor mici. Cititul cu voce tare încă din primii ani de viaţă ai copilului ajută la dezvoltarea creierului şi a competenţelor lingvistice, dezvoltă capacitatea de atenţie, ascultare şi concentrare, stimulează creativitatea, ajută la construirea unei reţele bogate de cuvinte şi introduce concepte precum culori, forme, cifre şi litere într-un mod distractiv.
"Lectura îl conectează pe copil profund cu părintele, întărind relaţia dintre aceştia. Totodată, lectura îl ajută pe copil să se familiarizeze cu sunetele, cuvintele, îi dezvoltă inteligenţa emoţională, imaginaţia, memoria, îi insuflă dragostea pentru literatură şi ii stârneşte curiozitatea. Lectura reprezintă şi o punte către alte culturi, obiceiuri, tradiţii, copilul manifestând interes spre cunoaşterea lumii exterioare, dezvoltându-şi empatia şi vocabularul.", a declarat Mihaela Ciorăscu, formator Şcoala părinţilor în cadrul proiectului "Start în educaţie".
"La vârsta preşcolară, copiii sunt ca nişte bureţi, absorbind informaţii şi modele comportamentale din mediul înconjurător. Prin intermediul cărţilor, micuţii noştri preşcolari explorează lumi noi şi captivante, îşi dezvoltă imaginaţia şi îşi îmbogăţesc vocabularul. Cititul îi ajută să-şi dezvolte abilităţile de comunicare şi să înţeleagă lumea din jurul lor într-un mod pozitiv şi constructiv. Este o modalitate minunată de a le stimula curiozitatea şi de a le deschide drumul către succesul academic şi personal în viitor. Prin încurajarea lecturii, contribuim la formarea unor adulţi educaţi, creativi şi empatici, pregătiţi să facă faţă provocărilor vieţii cu încredere şi determinare.", spune Miruna Andreea Agachi, educatoare din Iaşi.
"Fetiţei mele îi place foarte mult să îi citesc poveşti. Îi citesc de cele mai multe ori înainte de somn şi ne oprim adesea să vorbim despre personajele din poveste şi faptele lor. Îmi este uşor să îi explic astfel care este diferenţa dintre bine şi rău, adevăr sau minciună. Prin citit, a descoperit şi foarte multe emoţii, precum bucuria, curiozitatea, nerăbdarea de a afla ce se întâmpla cu personajele ei preferate. Cititul o ajută să fie mai comunicativă, să vorbească cu mai multă uşurinţă. Îi place să pună întrebări pentru a înţelege mai bine povestea şi să îşi exprime propria părere despre acţiune şi personaje. Cititul este activitatea noastră preferată şi o recomand cu mare încredere tuturor părinţilor şi copiilor." , declară şi Adelina, mamă dintr-un sat din Mehedinţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu