Ieri, la ora 13.50, pe strada Republicii din Bocșa s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 48 de ani din județul Timiș conducea un utilaj ce nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare sau înregistrare, pe strada Republicii, efectuând lucrări la sistemul de canalizare al orașului, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 21 de ani, din Bocșa.
În urma accidentului, conducătorul motocicletei a fost rănit și transportat la spital, în cursul nopții survenind decesul acestuia.
Din verificările efectuate s-a stabilit că motocicleta figura radiată din circulație, iar tânărul de 21 de ani nu poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
Bărbatul de 48 de ani a fost testat cu aparatul etilometru, stabilindu-se că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, în cazul celuilalt tânăr fiind recoltate mostre biologice.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu