Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Grampet Logistics S.R.L. intenționează să preia Electromontaj Carpați S.A.
Grampet Logistics S.R.L. este un furnizor de soluții de transport în Europa și în Asia, care integrează diferite moduri de transport și servicii auxiliare în lanțul logistic, oferind servicii personalizate. Compania este membră a grupului Grampet, activ în principal pe
piața serviciilor de transport de mărfuri, cu precădere transport feroviar, și a activităților conexe.Electromontaj Carpați S.A. are ca obiect principal de activitate lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru electricitate și telecomunicații.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax, la nr. 021.405.45.08, prin e-mail la adresa industrie@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 25, în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu