În perioada 16-18 februarie, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 600 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat normele rutiere în vigoare.
Ca măsură complementară, au fost reținute 31 de permise de conducere și au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare.
Astfel, pentru abaterile constatate în perioada menționată, polițiștii au aplicat 564 de sancțiuni contravenționale, dintre care 196 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
17 conducători au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce circulau cu autovehiculul, depășind limitele de viteză cu peste 50 km, respectiv peste 70 km/h. În toate cazurile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost reținute permisele de conducere pentru 3, respectiv 4 luni.
Totodată, 51 de bicicliști și 31 de pietoni au depistați în timp ce încălcau prevederile legale, fiind sancționați contravențional.
De asemenea, au fost constatate 12 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 5 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Exemple:
Sâmbătă, 17 februarie, la ora 18.20, polițiști de la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Reșița au oprit pentru control, pe Bld.A.I.Cuza din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Caransebeș.
Acesta a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive.
Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, rezultatul analizelor toxicologice constituind probă în cadrul dosarului penal întocmit.
De asemenea, la controlul autoturismului, în interior au fost găsite un recipient etanș din plastic conținând materie vegetală uscată de culoare verde-oliv și un aparat metalic, de mărunțit, tip grinder, cu urme de materie vegetală. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În acest caz a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate.
Polițiștii cărășeni desfășoară zilnic astfel de activități, care au ca obiectiv siguranța circulației pe drumurile publice.
Săptămâna aceasta, polițiștii rutieri intensifică acțiunile privind prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și ai celor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Acțiunile se desfășoară conform Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (RoadPol) și sunt coordonate de Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu