În data de 9 februarie
2024, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud –
Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra
mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți
comerciale cu sediul în Ucraina.
Ca urmare a
controlului, inspectorii vamali au descoperit 12.088 bucăți perechi încălțăminte
sport pentru adulți și copii susceptibilă de a aduce atingere
dreptului de proprietate intelectuală pentru marca NIKE. Valoarea totală a
bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu
amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 4.800.000 lei.
În conformitate cu reglementările Uniunii Europene privind unele
măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în
cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile
susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la
finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Menționăm că deși se pot vinde cu
preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol
sănătatea și siguranța cetățenilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu