În data de 13.03.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad,
s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de
ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui autovehicul, alături
de carecălătorea ca pasager,soţia lui.
Poliţiştii
de frontieră au efectuat un control fizic al mijlocului de transport şi au
descoperit, în interiorul portbagajului, ascunși sub mai multe pături, trei copii,
cetățeni români.
În
urma verificărilor derulate cu privire la persoanele în cauză, poliţiştii de frontieră
au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni români, o familie formată din părinți
și cei trei copii ai acestora, în vârstă de 6, 7 și 11 ani.
Adulții au declarat că au
procedat la această metodă deoarece doi copii aveau pașapoartele expirate,iar
unul nu avea documente de călătorie și îşi doreau să ajungă în Germania.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare sub aspectul săvârșirii infacțiunii de participatie improprie la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmează să fie luate măsurile legale ce se impun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu