Un bărbat, de 29 de ani, din Caransebeș, a fost prins de polițiștii, după ce a încercat să fugă, fapt pentru care polițiștii au folosit armamentul din dotare.
Bărbatul a fost identificat în interiorul unui autoturism staționat, a fost legitimat și, în momentele în care polițiștii făceau verificări, a încercat să se sustragă, fugind.
Polițiștii l-au somat verbal, ulterior au efectuat foc de avertisment în plan vertical și au plecat în urmărirea acestuia.
Întâmplător, în zonă, se afla și un alt polițist, în timpul liber, care, sesizând focurile de pistol și bărbatul alergând, l-a prins și imobilizat.
Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul poliției, constatând-se că pe numele său era emis un mandat european de arestare.
În continuare, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, conform procedurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu