Polițiștii Biroului Siguranță Școlară
Caraș- Severin alături de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean
Caraș-Severin au organizat etapa județeană a concursului desfășurat în baza
Proiectului pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de
învățământ preuniversitar.
Amintim că, pentru a celebra Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli
(30 ianuarie), la nivel național a fost inițiat proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar, realizat de către Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Siguranță Școlară.
Polițiștii din Caraș-Severin s-au
alăturat acestui demers și au organizat, cu sprijinul, Inspectoratului Școlar
Județean Caraș-Severin, activități informativ-preventive în cinci unități de
învățământ preuniversitar, respectiv Școala Gimnazială nr.7, Reșița, Școala
Gimnazială "Mihai Peia", Reșița, Liceul Teoretic "Tata
Oancea" Bocșa, Colegiul Național "Traian Doda", Caransebeș,
Școala Gimnazială "Sfântul Dimitrie", Teregova, pentru formarea unor
comportamente nonviolente și a unor atitudini pozitive în rândul elevilor,
bazate pe respect, responsabilitate, comunicare, empatie și toleranță.
În cadrul proiectului, elevii și-au folosit imaginația și creativitatea, lucrând în echipă pentru a realiza, printr-un afiș și un clip video, cel mai autentic mesaj de prevenire a violenței în școli. Câștigătoarea acestei etape a fost clasa a V-a A de la Școala Gimnazială nr. 7, Reșița, care a realizat proiectul sub coordonarea doamnei profesoare Pușu Florentina. Echipa desemnată câștigătoare la nivelul județului Caraș-Severin va participa la concursul național ai cărui câștigători vor fi desemnați la data de 25 martie 2022. Prevenirea violenţei în mediul școlar constituie o prioritate a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș- Severin. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu