Profităm de această ocazie ca să vă reamintim faptul că, începând de vineri, 12.10.2018, Asociaţia Nevăzătorilor din România, structură naţională cu statut de utilitate publică, face parte din Consiliul Economic şi Social, ceea ce permite organizaţiei noastre să se implice în mod direct în elaborarea propunerilor de acte
normative şi să asigure astfel o reprezentare superioară a intereselor celor aproximativ 100.000 de persoane cu deficienţă vizuală din România.De asemenea, vă invităm să participaţi la trei evenimente de tradiţie organizate an de an de Asociaţia Nevăzătorilor - "Pe meridianele lumii" (concurs de cultură generală), "Imaginea ta contează" (întrecere rezervată doamnelor şi domnişoarelor) şi Festivalul de muzică uşoară şi folk Vasile Snacoveanu destinat artiştilor amatori deficienţi de vedere. Primele două se vor desfăşura la Piteşti în data de 20 octombrie, iar festivalul va avea loc la Arad, marţi, 23 octombrie.
În cadrul celor 35 de filiale din întreaga ţară ale Asociaţiei, colegii noştri au pregătit şi alte activităţi culturale şi sportive la care sunt aşteptaţi atât membrii nevăzători, cât şi persoanele fără deficienţe de vedere. Detalii despre aceste evenimente puteţi afla urmărind pagina de facebook a organizaţiei.
Asociaţia Nevăzătorilor din România mulţumeşte, cu ocazia Zilei Internaţionale a Bastonului Alb, atât membrilor săi, pentru implicare şi susţinere, cât şi colaboratorilor şi voluntarilor angrenaţi în proiectele pe care le desfăşoară şi urează un an cât mai bun deficienţilor de vedere din întreaga ţară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu