Comisia
hidrotehnică româno-sârbă a finalizat verificările de toamnă la lucrările cu rol de
apărare împotriva inundaţiilor de pe teritoriul
Serbiei, conform «Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe
cursurile de apă, a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt
întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă».
Verificările au avut loc în perioada 09–11 octombrie 2018 și au avut ca
scop urmărirea stării cursurilor de apă, a exploatării şi întreţinerii digurilor și a lucrărilor
hidrotehnice aflate în zona comună de
interes, pe teritoriul Serbiei.
Verificările s-au efectuat pe cursurile de apă: Moravița (verificarea
cursului de apă în dreptul podului din vecinătatea localităților Vatin și Marghita),
Bîrzava (verificarea cursului de apă în zona localităților Markovićevo și Konak),
Timiș (verificarea digurilor de frontieră pe sectorul mal stâng Boka-frontieră
și mal drept Sećanj-frontieră), Bega Veche (verificarea cursului de apă și a digurilor
de frontieră în sectorul podului Banatski Dvor) și Aranca (verificarea
digurilor de frontieră în sectorul podului Devet Grla).
Comisia hidrotehnică româno-sârbă a
constatat că digurile verificate pe cursurile de apă mai sus amintite (pe
tronsoane stabilite anterior) sunt în stare bună și bine întreținute.
“Din discuțiile cu partea
sârbă a reieșit că lucrările de decolmatare a albiei minore a cursului de apă
Moravița și de înlăturare a vegetației
(trestiei), care au început în anul 2017
cu primii 4 km de râu, nu au putut fi
continuate în anul 2018 pe următorii 4 km planificați, din cauza lipsei de
fonduri. Bega Veche deasemenea necesită decolmatare pe tronsonul verificat.
Suntem convinși că specialiștii sârbi în domeniul apelor vor gasi cele mai bune
soluții pentru a menține siguranţa
lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor”, a precizat Titu Bojin, directorul ABA Banat.
Subcomisia de apărare împotriva inundațiilor și a ghețurilor a întrunit experţi din cadrul Ministerului Apelor si
Pădurilor, a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, a Administraţiei Bazinale
de Apă Banat, din cele două Sisteme de Gospodărire a Apelor Timiş şi Caraş-Severin
şi experţi din Întreprinderea de Gospodărire Publică a Apelor “ Vode
Vojvodine”.
Vă reamintim că, în baza „ Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi
gheţurilor pe cursurile de apă a obiectivelor hidrotehnice care formează sau
sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă”, intrat în vigoare
în 1955, anual se fac verificări comune la lucrările de apărare împotriva
inundaţiilor şi gheţurilor.
Compartimentul de presă al Administrației Bazinale de
Apă Banat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu