Scopul este ca procesul de dotare
cu noile case de marcat cu jurnal electronic să se deruleze fără afectarea
activității operatorilor economici și fără aplicarea de sancțiuni, dacă nu
există elemente de vinovăție ale contribuabililor.
Dotarea cu noile case de marcat a
crescut semnificativ în ultimele luni, iar până la sfârșitul anului se
estimează că majoritatea operatorilor economici vor fi dotați cu noile aparate
cu jurnal electronic.
Pentru asigurarea, pe parcursul
periodei de implementare, a unei coordonări unitare a acțiunilor desfășurate de
instituțiile implicate, ministrul finanțelor publice a dispus ca eventualele
acțiuni de control tematic privind respectarea termenelor de dotare cu aparate
de marcat cu jurnal electronic, să se realizeze cu informarea prealabilă a MFP,
în baza unei proceduri care trebuie să respecte următoarele repere metodologice:
Ø în
situația în care organele de control derulează aceste acțiuni de tip preventiv
și constată situații în care contribuabilul a realizat toate demersurile pe
care le-a avut la dispoziție, iar achiziția aparatului de marcat nu a putut fi
realizată din motive independente de voința acestuia, potrivit legii,
contribuabilul aflat în această situație, nu poate fi sancționat nici măcar cu
avertisment (exemplu de astfel de situații: prototipul (modelul) de aparat de
marcat specific unei anumite activități economice, nu este disponibil pe piață;
termenul stabilit de distribuitor (furnizor) prin contractul încheiat cu
utilizatorul, este ulterior datei controlului realizat; alte situații
asemănătoare). Organele de control practică această abordare deoarece aplicarea
unei sancțiuni contravenționale presupune existența unei vinovății a
contribuabilului ori dacă aceasta nu există, nu poate fi aplicată nicio
sancțiune, nici măcar avertismentul,
Ø aplicarea
în acest mod a prevederilor legale referitoare la sancțiunile contravenționale
în situația lipsei vinovăției, pe de o parte, și aplicarea pe de altă parte a
avertismentului, în situația în care există vinovăție, dar este vorba de prima
abatere, nu se raportează ca perioadă de aplicare la data de 1 noiembrie 2018,
aceeași abordare fiind aplicabilă și ulterior acestei date, întotdeauna când
situația de fapt este cea descrisă anterior, respectiv nu există vinovăție, sau
există vinovăție, dar este prima abatere a contribuabilului.
Ø în
situația în care organele de control constată că un contribuabil este în
culpă, acestea vor analiza situația de
fapt a comerciantului, pot constata, de la caz la caz, cel puțin următoarele
situații și pot proceda în consecință astfel:
-
este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar
acesta nu este fiscalizat și instalat, situație în care organul de control
aplică avertismentul și stabilește un termen de instalare foarte scurt;
-
nu este dotat
cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piață aparate
corespunzătoare activității acestuia, situație în care organul de control
aplică avertismentul și stabilește un termen scurt de dotare.
Potrivit Legii prevenirii, în
termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare
stabilit prin planul de remediere, autoritatea/instituția publică cu atribuții
de control are obligația să reia controlul, iar în situația în care se constată
neîndeplinirea obligațiilor legale în termenul acordat, se aplică sancțiunile
prevăzute de OUG nr.28/1999.
Conectarea aparatelor de marcat
la un sistem informatic și transmiterea zilnică a informațiilor, se vor realiza
după finalizarea procesului de implementare la nivelul tuturor utilizatorilor.
Până la acel moment, datele
extrase din aparatele de marcat instalate se transmit lunar, electronic, prin
declarație inteligentă pusă deja la dispoziția operatorilor economici ( A
4200).
Biroul de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu