Cetăţean iranian,
depistat cu document furat la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Moravița –
I.T.P.F. Timişoara au depistat o femeie, cetăţean iranian, care intenţiona să
intre în România folosind o carte de identitate grecească aparținând altei
persoane.
În data de 27.10.2018, în jurul orei 21.00,
în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, judeţul Timiş, s-a prezentat
pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară,
călătorind ca pasager în autoturismul marca Volkswagen înmatriculat în Serbia, o
femeie care s-a legitimat cu o carte de identitate grecească.
La controlul de
frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui
document autentic.
În urma extinderii cercetărilor, polițiștii de
frontieră au constatat că persoana care s-a prezentat la control este de fapt cetățean
iranian, se numeşte A.S., are de 35 de ani, iar documentul prezentat apare în
bazele de date ca fiind furat. Aceasta a declarat că a cumpărat documentul din
Serbia, de la un cetățean afgan a cărui identitate nu o cunoaște, în schimbul
sumei de 200 de euro.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura
întreruperii călătoriei femeii în cauză, interzicerii de a intra în România pe
o perioadă de 5 ani şi cercetării acesteia sub aspectul săvârşirii
infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere ilegală a
frontierei de stat.
Cetăţean
albanez depistat în timp ce încerca să intre
ilegal pe teritoriul României
*
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița –
I.T.P.F. Timişoara au depistat un cetăţean din Albania care intenționa să intre
ilegal în România, pe jos, pe la „frontiera verde”.
* Conform acordului de readmisie, cetăţeanul albanez a
fost predat autorităţilor de frontieră sârbe, în vederea continuării
cercetărilor.
În data de 28.10.2018, în jurul orei 06.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, judeţul Timiş, au observat cu ajutorul sistemului de supraveghere, o persoană de sex masculin care se deplasa pe
jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.
Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, persoana
în cauză fiind condusă la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări, deoarece nu vorbea limba română
şi nu îşi justifica prezenţa în zonă.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că
persoana este un cetăţean albanez, în vârstă de 33 de ani. Tânărul a declarat
că a încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la
frontiera verde, întrucât dorea să ajungă într-un stat din vestul Europei şi
avea interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.
În cauză se efectuează cercetări sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat,
persoana fiind predată, în baza acordului de readmisie, autorităților sârbe.
Cetățean din
Iran, depistat în timp ce încerca
să treacă fraudulos frontiera
Poliţiştii
de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat
un cetăţean din Iran, solicitant de azil în România, care încerca să treacă
ilegal frontiera din România în Serbia.
În data de 28.10.2018, ora 09.30, operatorul de la sistemul de supraveghere din cadrul Sectorului P.F. Jimbolia a observat, în
apropierea liniei de frontieră, o persoană care se deplasa dinspre teritoriul
statului român spre granița cu Serbia.
Imediat, poliţiştii de frontieră au
declanşat o acţiune specifică, în urma căreia au depistat un cetățean străin
care nu își justifica prezența în zonă, fiind preluat şi transportat la sediul instituției pentru cercetări.
În cadrul
verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că este vorba de un cetățean
din Iran, în vârstă de 33 ani, solicitant de azil în România.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de tentativă de
trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea
cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Sturion confiscat
de poliţiştii de frontieră mehedinţeni
Poliţiştii de frontieră din cadrul
Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți – I.T.P.F. Timişoara
au confiscat 55 kilograme de peşte, specia cegă, pe care un severinean le
transporta cu autoturismul marca BMW şi pentru care nu deţinea documente de
provenienţă.
În data de
26.10.2018, ora 09.00, în cadrul unei acţiuni de combatere a braconajului
piscicol, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției
de Frontieră Mehedinți, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului
Județean de Jandarmi Mehedinți, au oprit în trafic un autoturism marca BMW,
condus de un bărbat în vârstă de 29 ani, domiciliat pe raza judeţului
Mehedinți.
La
controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagaj,
cantitatea de 55 kilograme peşte, specia cegă, transportată în condiţii
improprii, pentru care tânărul nu deţinea documente de provenienţă.
Persoana în cauză a declarat că a
pescuit peştele din fluviul Dunărea, iar acesta era destinat pentru consum și
comercializare.
Peştele,
în valoare de aproximativ 800 lei dacă ar fi fost comercializat pe piaţa de
desfacere, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unei societăţi comerciale
autorizate, conform prevederilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări
sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, transport, comercializarea
sturionilor, produselor și subproduselor de sturioni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu