În data de 05.07.2015
poliţiştii rutieri au intervenit la un accident soldat cu rănirea uşoară a unei
persoane şi care a avut loc pe raza oraşului Bocşa, pe str. Măgura.
Din primele cercetări la faţa locului s-a
stabilit faptul că în timp ce G.S., în vârstă de 51 ani, conducea un ansamblu
de vehicule, format din autoutilitară şi remorcă, din direcţia str. Lugojului
către str. Ezerişului, a accidentat un pieton care a pătruns neregulamentar pe
partea carosabilă.
Victima fost transportată cu ambulanţa la
Spitalul Oraşului Bocşa în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost
testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Neatenţie la volan
În cursul zilei de 05.07.2015, pe DN 6, a
avut loc un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.
Astfel, cu ocazia cercetării la faţa locului
s-a stabilit faptul că în timp ce B.S., cetăţean străin, conducea un ansamblu
de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă, din direcţia Orşova către
Caransebeş, într-un moment de neatenţie, a părăsit partea carosabilă şi a
acroşat un alt ansamblu de vehicule, format din autoturism şi remorcă, care se
afla staţionat pe acostament, în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea
uşoară a şoferului ansambului de vehicule care se afla staţionat pe marginea
părţii carosabile, acesta fiind transportat la Spitalul Oraşului Orşova.
În continuare se efectuează cercetări sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Nu s-a asigurat la
schimbarea direcţiei de mers
În data de 05.07.2015 Poliţia
Municipiului Caransebeş a fost sesizată cu privire la producerea unui accident
de circulaţie pe str. Calea Severinului din Caransebeş.
La faţa locului, s-a stabilit
faptul că J.R., în vârstă de 19 ani, în timp ce se deplasa cu autoturismului
din direcţia Centru către Buchin, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de
mers spre stânga şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care era
angajat în depăşirea sa.
În urma coliziunii, autoturismul
angajat în depăşire a fost proiectat într-un imobil, şoferul acestuia fiind
rănit uşor şi transportat la Spitalul de Urgenţă Caransebeş.
Ambii conducători auto au fost
testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Autoturism radiat din
circulaţie
În cursul zilei de 05.07.2015, pe
raza Oraşului Oţelu Roşu, poliţiştii rutieri au oprit pentru control un
autoturism la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 42 ani.
Fiind efectuate verificări, s-a
stabilit că autotursimul figurează radiat din circulaţie de către autorităţile
străine.
Conducătorul auto a fost testat
au aparatul alcooltest iar rezultatul a fost negativ.
În cauză poliţiştii au întocmit
un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile
publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Sub influenţa alcoolului
În cursul zilei de 05.07.2015,
cu ocazia activităţilor de supraveghere a traficului rutier, poliţiştii au
întocmit două dosare penale.
Pe raza Municipiului Reşiţa, a
fost oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe str. Pasajul
Superior Lunca Bârzavei. Din verificări, s-a constatat faptul că la volanul
acestuia se afla G.S., în vârstă de 32 ani, iar în urma testării cu aparatul
alcooltest rezultatul a fost pozitiv. Conducătorul auto a refuzat să-i fie
prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind
astfel întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau
sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Pe DJ 571 B, în afara
localităţii Bozovici, a fost depistat P.V., în vârstă de 38 ani, care se
deplasa la volanul unui autoturism din
direcţia Bozovici către Dalboşeţ. În urma verificărilor, s-a constatat faptul
că şoferul nu posedă permis de conducere iar cu ocazia testării cu aparatul
alcooltest rezultatul a fost pozitiv, bărbatului fiindu-i recoltate probe de
sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se continuă cercetările
pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului
sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu