După
finalizarea fără probleme deosebite a misiunilor de asigurare a ordinii şi
liniştii publice prilejuite de „Festivalul de Jazz ediţia a XIX-a 2015“,
jandarmii cărăşeni pregătesc misiunile ocazionate de manifestările religioase şi cultural-artistice, ce vor avea loc pe raza
judeţului Caraş-Severin. Jandarmii vor fi în misiune în localităţile Bocşa la
sărbătorirea Hramului mănăstirii „Sf. Ilie“, la Schitul Semenic cu ocazia
Hramului „Sf. Prooroc Ilie şi la catedrala episcopală din Caransebeş cu ocazia
praznicului „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanu“.
Cu ocazia sărbătorilor cămpâneşti, jandarmii cărășeni
împreună cu efective din cadrul Grupării
de Jandarmi Timișoara vor veghea la ordinea şi liniştea publică în localitățile
Oraviţa, Bocşa, și Turnu Ruieni, în vederea asigurarării unui climat cât mai
plăcut pentru locuitorii participanţi comunităţile mai sus amintite.
Jandarmii sfătuiesc oamenii ca în această perioadă să respecte
prevederile legilor în vigoare şi să manifeste un comportament decent. Cetăţenii
pot solicita sprijinul lucrătoriilor
inspectoratului, deoarece aceştia vor fi mereu prezenţi alături de ei pentru
rezolvarea promptă a solicitărilor.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu