Angajarea poate fi pe perioada vacanţelor,
iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de
zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student căruia
i s-a încheiat contract individual de muncă.
Beneficiazã de stimulentul financiar lunar
prevãzut mai sus angajatorii care încadreazã în muncã categoria de persoane
menţionată în baza:
a) unui contract individual de muncã pe
duratã determinatã, egalã sau mai micã decât durata vacanţei, încheiat în
condiţiile legii, cu normã întreagã sau, dupã caz, cu timp parţial;
b) unui contract de muncã temporarã, numai
dacã durata misiunii de muncã temporarã este egalã sau mai micã decât durata
vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstã de pânã la 18
ani, contractul individual de muncã încheiat cu durata timpului de muncã de 6
ore pe zi şi de 30 de ore pe sãptãmânã se considerã încheiat cu normã întreagã.
Pentru a beneficia de acordarea
stimulentului financiar menţionat, angajatorii trebuie să încheie o convenţie
cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă
în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Nu beneficiază de stimulentul financiar:
a) angajatorii care încadrează în muncă
anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii;
b) angajatorii care au beneficiat, pentru
elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege
pentru o perioada de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.
Angajatorii interesaţi se pot adresa pentru
informaţii suplimentare la sediul AJOFM Caraş-Severin din Reşiţa, str. Traian
Lalescu nr. 17 (tel 0255/212380) sau la sediile Agenţiilor locale şi Punctelor
de lucru ale acesteia din judeţ.
Comunicat de presă
Comunicat de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu