Accident rutier
În data de
28.07.2015 pe DN 58 a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea gravă a
unei persoane şi rănirea uşoară a altor două persoane.
Din primele
verificări la faţa locului, s-a stabilit faptul că în timp ce R.G., în vârstă
de 20 ani, se deplasa cu autoturismul din direcţia Reşiţa către Anina nu a
adaptat viteza la condiţiile de drum iar, într-o curbă la stânga, a pierdut
controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma
accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto şi rănirea uşoară a
celor doi pasageri din autovehicul, aceştia fiind transportaţi la Spitalul
Judeţean de Urgenţe Reşiţa în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Şoferul a
fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a
fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare
corporală din culpă.
·
Sub influenţa alcoolului
În noaptea
de 28/29.07.2015, cu ocazia
activităţilor de supraveghere a traficului rutier desfăşurate pe raza
Municipiului Reşiţa, a fost oprit pentru control un autoturism care se deplasa
pe Pasajul Superior Lunca Bârzavei, din direcţia Centrul Civic către Intim.
În urma
verificărilor, s-a constatat că la volanul autovehiculului se afla un bărbat în
vârstă de 26 ani căruia i-au fost recoltate probe în vederea stabilirii
alcoolemiei întrucât rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost pozitiv.
Poliţiştii au
întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui
autovehicul sub influenţa alcoolului.
·
Nu a adaptat viteza
În data de
28.07.2015 poliţiştii rutieri au intervenit la un accident de circulaţie care a
avut loc la ieşirea din satul Voislova şi care s-a soldat cu rănirea uşoară a
două persoane.
Din
verificările efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că în timp ce C.S.,
o femeie în vârstă de 22 ani, se deplasa cu autoturismul din direcţia Voislova
către Oţelu Roşu, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat în
coliziune cu fundaţia unui cap de pod şi cu gardul împrejmuitor al unui imobil.
În urma
accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a pasagerului
de pe bancheta din spate a autoturismului, o minoră în vârstă de 5 ani, cele
două victime fiind transportate la Spitalul Oţelu Roşu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind
negativ.
În cauză se
continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală
din culpă.
·
Mopedist rănit
În data
de 28.07.2015 pe str. Libertăţii din Anina a avut loc un accident rutier soldat
cu rănirea gravă a unui bărbat în vârstă de 68 ani.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a
stabilit faptul că în timp ce G.V., în vârstă de 72 ani, se deplasa cu
autoturismul din direcţia Centru către str. Steierdorf, nu s-a asigurat la
efectuarea manevrei de depăşire a unui moped condus de S.I., în vârstă de 68
ani, acroşându-l cu partea laterală dreapta.
În urma
accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului, acesta fiind
transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Reşiţa în vederea acordării de
îngrijiri medicale.
Şoferul autoturismului a fost testat cu
aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Accident rutier
În cursul zilei
de 27.07.2015 poliţiştii rutieri au intervenit la un accident de circulaţie
care a avut loc pe str. Sadovei din Bocşa şi care s-a soldat cu rănirea gravă a
unei persoane.
Cu ocazia
cercetării la faţa locului s-a constatat faptul că în timp ce R.G., în vârstă
de 16 ani, se deplasa cu bicicleta din direcţia Canton Silvic Groza către DN58
B a fost accidentat de cupa unui utilaj care era manevrat de I.B., în vârstă de
42 ani.
Victima a
fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Reşiţa în vederea acordării
de îngrijiri medicale.
În urma
verificărilor s-a stabilit că în zona producerii accidentului se execută
lucrări pe partea carosabilă iar biciclistul nu ar fi respectat indicaţiile
personalului care avea ca atribuţii dirijarea traficului.
Conducătorul utilajului a fost testat cu
aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a
fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare
corporală din culpă.
Neînmatriculat
În data de
27.07.2015, fiind executate activităţi de supraveghere a traficului rutier, pe
str. Severinului din Municipiul Caransebeş a fost oprit pentru control un
autoturism care avea montate numere de înmatriculare provozorie şi la volanul
căruia se afla un bărbat 58 ani.
În urma
verificărilor s-a stabilit faptul că autovehiculul avea autorizaţia de
circulaţie provizorie expirată, în prezent nefiind înmatriculat.
Poliţiştii
au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe
drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu