(clasele V-VII), părinţilor acestora şi cadrelor didactice de la şcoala beneficiară, cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile iar activităţile propriu-zise au constat într-un „maraton” de sesiuni de informare a celor trei categorii de beneficiari, cu participarea unei echipe formate din poliţist, psiholog şi asistent social dar şi cu implicarea directă a elevilor prin constituirea unui Consiliu de prevenire a delincvenţei juvenile format din 10 elevi ai claselor V-VII.
După o prealabilă instruire privind o paletă largă de tematici, membrii consiliului, au purtat discuţii cu ceilalţi elevi ai şcolii şi au distribuit acestora o serie de materiale cu caracter preventiv (flyere), informaţiile oferite vizând aspecte ce ţin de răspunderea penală a minorilor, măsurile privative şi neprivative de libertate aplicabile minorilor, infracţionalitatea contra persoanei şi patrimoniului şi unele ce vizează drepturile copilului.
La final de campanie, pentru implicarea şi sprijinul acordat poliţiştilor şi partenerilor în transmiterea mesajelor preventive, elevii, membri ai consiliului de prevenire a delincvenţei juvenile şi elevii câştigători ai concursului organizat în cadrul campaniei, au fost premiaţi cu o serie de materiale promoţionale şi de birotică (agende, mape, sick-uri USB, markere, pixuri, insigne, rucsacuri, şepci şi tricouri inscripţionate cu logo-ul campaniei), premii asigurate de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii în cadrul proiectului implementat la nivel naţional, „ Copilărie fără delincvenţă!”, finanţat din granturile „Prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii” ale Comisiei Europene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu