BANAT
În următoarele două săptămâni valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale în această perioadă, temperaturile maxime situându-se, în medie, între 28 şi 31 de grade. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în jurul datelor de 20, 21 şi 27 iulie. Temperaturile minime vor creşte uşor în primele zile, apoi se vor menţine relativ staţionare.
Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în intervalul 14 – 19 iulie, când temporar se vor înregistra şi cantităţi de apă mai însemnate, precum şi în intervalul 21 – 25 iulie.
CRIŞANA
În prima săptămână, regimul termic se menţine relativ staţionar, cu medii ale maximelor în jurul valorii de 30 de grade şi ale minimelor între 14 şi 16 grade. Vremea se va răci uşor la începutul săptămânii viitoare, cu aproximativ 2...3 grade, însă de miercuri valorile termice vor creşte treptat. Pe parcursul nopţilor, temperaturile medii minime rămân neschimbate, în jurul a 16 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată în tot intervalul de prognoză. Vor fi averse, însoţite de descărcări electrice, care vor avea şi caracter torenţial, îndeosebi în jurul datei de 17 iulie, dar şi în intervalul 21 - 23 iulie.
TRANSILVANIA
Regimul termic diurn se va menţine apropiat de cel normal în tot intervalul de prognoză, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 26 şi 28 de grade. Uşoare variaţii de temperatură sunt posibile în jurul datei de 17 iulie şi, din nou, în intervalul 22 – 25 iulie. Valorile medii minime cresc cu aproximativ 2 grade în primele zile ale intervalului, apoi se vor menţine relativ staţionare, în jurul a 14 grade.
Probabilitatea de apariţie a averselor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar acestea vor fi pe arii mai extinse şi temporar mai însemnate cantitativ între 16 şi 19 iulie, respectiv în 22 şi 23 iulie.
MARAMUREŞ
Până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză, se vor înregistra maxime termice, în medie, de 28...29 de grade, apropiate de normele climatologice ale perioadei. În intervalul 22 – 25 iulie valorile termice vor marca o scădere uşoară, dar vremea se încălzeşte din nou spre sfârşitul intervalului. Minimele termice vor creşte treptat în primele zile, apoi se vor situa, în medie, între 14...16 grade.
În fiecare după-amiază sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată, cu o probabilitate mai mare de apariţie în perioada 21 – 26 iulie, când se vor acumula și cantități mai importante de apă.
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu