În urma verificărilor efectuate s-a constatat
că V.A.D. nu poseda permis de conducere, iar mopedul nu are dreptul de
circulaţie pe teritoriul României.
Se continuă cercetările pentru săvârşirea
infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o
persoană fără permis de conducere şi punerea în circulaşie a unui autovehicul
ce nu are dreptul de a circula în România faţă de V.A.D.
În data de 19.07.2014, lucrători
din cadrul Poliţiei Rurale Mehadia au oprit pentru control pe raza localităţii
Mehadia un autoturism condus de F.T. , în vârstă de ani 22.
În urma verificărilor efectuate
s-a stabilit ca documentele autoturismului sunt emise doar pentru circulaţia pe
teritoriul Germaniei, nefiind valabile şi pe teritoriul altor state.
Cercetările continuă faţă de F.T.
cu privire la săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui
autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.
În data de 19.07.2014, lucrători
din cadrul Poliţiei Oraş Oraviţa s-au sesizat din oficiu despre faptul că
M.I.L., de 24 ani, a condus un autoturism pe DN57 şi DJ 571 C, fiind implicat
într-un accident rutier în Zona Gării.
În urma verificărilor efectuate
s-a stabilit că M.I.L are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Au fost întocmite acte
procedurale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a
unui autovehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost
suspendat faţă de M.I.L. .
În
data de 18.07.2014, lucrătorii Poliţiei Oraş Anina, au oprit pentru control pe
strada Uzinei din localitate un moped condus de H.V., în vârstă de 39 ani .
În urma verificărilor efectuate s-a constatat
că mopedul nu era înmatriculat.
Se continuă cercetările pentru săvârşirea
infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat,
faţă de H.V. .
În data de 18.07.2014, lucrători
din cadrul Poliţiei Rurale Mehadia au oprit pentru control pe raza localităţii
Mehadia un autoturism condus de T.V., în vârstă de ani 22, care circula pe DN 6
din direcţia Caransebeş spre Orşova.
În urma verificărilor efectuate
s-a stabilit ca documentele autoturismului sunt emise doar pentru circulaţia pe
teritoriul Germaniei, nefiind valabile şi pe teritoriul altor state.
Cercetările continuă faţă de T.V.
cu privire la săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui
autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.
În data de 18.07.2014, lucrători
din cadrul Poliţiei Rurale Mehadia au oprit pentru control pe raza localităţii
Mehadia un autoturism condus de I.I., în vârstă de ani 22, care circula pe DN 6
din direcţia Caransebeş spre Orşova.
În urma verificărilor efectuate
s-a stabilit ca documentele autoturismului sunt emise doar pentru circulaţia pe
teritoriul Germaniei, nefiind valabile şi pe teritoriul altor state.
Cercetările continuă faţă de I.I.,
cu privire la săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui
autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.
În
data de 18.07.2014, lucrătorii Secţiei numărul 6 Poliţie Rurală Bozovici, au
oprit pentru control în comuna Dalboşeţ, sat Şopotu Vechi un moped condus de
G.I., în vârstă de 15 ani .
În urma verificărilor efectuate s-a constatat
că G.I nu poseda permis de conducere, iar mopedul nu era înmatriculat.
Se continuă cercetările pentru săvârşirea
infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o
persoană fără permis de conducere şi conducerea unui autovehicul
neînmatriculat, faţă de G.I
Accident rutier cu urmări uşoare
În data de 19.07.2014, a avut loc un accident rutier în următoarele
împrejurări:
În timp ce B.S.P., în
vârstă de 48 ani, conducea o motocicletă pe D.J.582, într-o curbă la dreapta nu
reduce viteza pierde controlul, pătrunde pe contrasens şi intră în coliziune
frontală cu un alt autoturism condus regulamentar de S.V.G. de 34 ani.
În urma
accidentului a rezultat rănirea uşoară a B.S.P. .
Se continuă cercetările sub aspectul
săvărşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpa faţă de B.S.P. .
Făptuitor identificat
În data de 18.07.2014, în comuna Topleţa a fost depistat
M.V.N., de 38 ani, care avea asupra sa un radiocasetofon, fără a putea prezenta
documentele de provenienţă ale acestuia.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că
radiocasetofonul a fost sustras dintr-un sălaş al proprietarei M.F. .
S-a întocmit dosar penal pentru
infracţiunea de furt calificat faţă de M.V.N. .
Înşelăciune metoda “
Accidentul ”
În data de 18.07.2014, A.G.,
sesizează că a fost contactat telefonic de către o persoană de sex masculin,
care prezentându-se drept ofiţer de poliţie în cadrul poliţiei rutiere, i-a
spus că fiul său A.M. a avut un accident rutier şi a rănit o fetiţă de 12 ani,
solicitându-i suma de 2500 lei pentru ca fiul său să nu execute pedeapsa cu
închisoarea.
Acesta a depus suma de 1500 lei
la bancă, iar înainte de a trimite şi restul sumei de bani a realizat că a fost
victima unei înşelăciuni.
Cercetările continuă în vederea
identificării autorilor pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu