Luna mai 2014 faţă de luna aprilie 20141
Natalitate, mortalitate şi spor natural
În luna mai s-a înregistrat naşterea a 15204 copii, cu 128 mai puţini decât în luna aprilie 2014.
Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna mai a fost de 20903, cu 1062 mai puţine decât în luna aprilie 2014.
Sporul natural a fost negativ în luna mai, de 5699 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna aprilie (6633 persoane).
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna mai a fost de 137, în creştere faţă de luna aprilie (119 decedaţi sub 1 an).
Evoluţia numărului de născuţi-vii şi decedaţi
Nupţialitate şi divorţialitate
La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna mai 10720 căsătorii, cu 5255 mai multe decât în luna aprilie.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2276 divorţuri, cu 232 mai puţine decât în luna aprilie.
Luna mai 2014 faţă de luna mai 20131
Natalitate, mortalitate şi spor natural
Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 595 în luna mai faţă de aceeaşi lună din 2013, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 760 mai mare faţă de luna mai 2013.
Sporul natural a fost negativ în luna mai 2014 (-5699 persoane), la fel ca în luna mai 2013 (-4344 persoane).
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mic decât în luna mai 2013.
Nupţialitate şi divorţialitate
Numărul căsătoriilor a fost, în luna mai 2014, cu 2239 mai mare decât în aceeaşi lună din anul
precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 233
mai puţine divorţuri în luna mai 2014 decât în luna mai 2013.
Precizări metodologice
1. Datele privind fenomenele demografice s-au obţinut prin prelucrarea informaţiilor cuprinse în
buletinele statistice de născuţi-vii, decese, căsătorii şi divorţuri întocmite de primăriile
municipale, orăşeneşti şi comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă.
2. Definiţii
Născut-viu este produsul concepţiei, expulzat sau extras complet din corpul mamei,
independent de durata sarcinii şi care după această separare, prezintă un semn de viaţă
(respiraţie, activitate cardiacă, pulsaţii ale cordonului ombilical sau contracţii musculare
dependente de voinţă).
Decedată este persoana căreia i-au încetat definitiv funcţiile vitale după trecerea unui timp
oarecare de la naştere.
Sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate,
în perioada de referinţă.
Căsătoria reprezintă uniunea dintre un bărbat şi o femeie, încheiată în concordanţă cu legislaţia
ţării, în scopul întemeierii unei familii şi din care rezultă drepturi şi obligaţii între cei doi soţi,
precum şi ale acestora faţă de copii.
Divorţul reprezintă desfacerea unei căsătorii încheiate legal, printr-o hotărâre definitivă a
instanţei judecătoreşti, a ofiţerului de stare civilă sau a unui notar public. Datele se referă la
acţiunile de divorţ pentru care desfacerea căsătoriei a fost admisă.
Domiciliul persoanei este adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală, trecută în
cartea de identitate, aşa cum este luată în evidenţa organelor administrative ale statului.
Reşedinţa obişnuită reprezintă locul în care o persoană îşi petrece în mod normal perioada
zilnică de odihnă, fără a ţine seama de absenţele temporare pentru recreere, vacanţe, vizite la
prieteni şi rude, afaceri, tratamente medicale sau pelerinaj religios. Reşedinţa obişnuită poate să
fie aceeaşi cu domiciliul sau poate să difere, în cazul persoanelor care aleg să-şi stabilească
reşedinţa obişnuită în altă localitate decât cea de domiciliu din ţară sau străinătate.
3. Sfera de cuprindere
În numărul născuţilor-vii sunt incluşi născuţii-vii ai căror mame aveau, la data naşterii, domiciliul
sau reşedinţa obişnuită pentru o perioadă de cel puţin 12 luni în România.
În numărul decedaţilor sunt incluse persoanele care aveau, la data decesului, domiciliul sau
reşedinţa obişnuită pentru o perioadă de cel puţin 12 luni în România.
4. Datele pentru anul 2013 sunt definitive, iar pentru anul 2014 sunt provizorii. Datele pentru lunile
anului 2013 sunt repartizate după data producerii fenomenului, iar cele pentru anul 2014 sunt
după data înregistrării fenomenului.
Următorul comunicat de presă va apărea luni, 11 august
INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
COMUNICAT DE PRESĂ
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu