Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 13 iulie 2014

APADOR-CH: Apelul societății civile către președintele Băsescu

 Apelul societății civile către președintele Băsescu: Big Brother a neconstituțional, nu-i mai nășiți și alte rude
Domnule președinte,
După ce Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea Legii Big Brother, facem azi un apel suplimentar în favoarea solicitării de a nu promulga Legea cartelelor prepay și a Wi-Fi-ului cu buletinul. Organizațiile semnatare vă cer să sesizați Curtea Constituțională și pentru această 'soră mai mică' a Legii Big brother.
Unsprezece organizații neguvernamentale doresc să aducă un argument suplimentar pentru solicitarea pe care v-au adresat-o la data de 7 iulie 2014, în sensul sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a legii cartelelor preplătite și a Wi-Fi-ului cu buletinul, care v-a fost înaintată spre promulgare.
Ieri, 8 iulie 2014, Curtea Constituțională a pronunțat, cu unanimitate de voturi, o decizie prin care a constatat neconstituționalitatea Legii nr. 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, mai cunoscută sub numele de Legea Big Brother.
Atât această Lege Big Brother, recent declarată neconstituțională, cât și 'sora ei mai mică', legea cartelelor preplătite și a Wi-Fi-ului cu buletinul, ridică aceeași problemă centrală, și anume încălcarea dreptului la viață privată și la protecția datelor personale, prin instituirea unor măsuri de supraveghere vădit disproporționate, care, sub pretextul protejării securității naționale, îi prezumă pe toți cetățenii drept suspecți și potențiali teroriști.
Noua lege dorește practic ca orice comunicație electronică a cetățenilor români să se poată desfășura doar după identificarea persoanei. Acest lucru va afecta numai viața privată a majorității cetățenilor, în timp ce pentru infractorii în numele cărora a fost inventată legea, soluțiile de eludare a acesteia sunt banale. Totodată legea contravine și altor acte normative sau inițiative care presupun anonimatul, ca și condiție de bază a comunicării (vezi. de ex. Legea avertizorilor de integritate sau Linia Telefonică Anticorupție).
Faptul că, ieri, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională o lege care, în esență, încalcă aceleași drepturi și prin aceleași metode, ca și legea ce v-a fost trimisă spre promulgare în urmă cu câteva zile, constitutie un motiv suplimentar extrem de serios pentru a susține solicitarea noastră de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a legii cartelelor preplătite și a Wi-Fiului cu buletinul.
Semnatari:
Maria-Nicoleta Andreescu, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România — Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
Bogdan Manolea, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI)
Mircea Toma, ActiveWatch
Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
Ștefan Cândea, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI)
Vasile Crăciunescu, Geo-spatial.org
Tiberiu Turbureanu, Fundația Ceata
Oana Preda, Centrul de Resurse pentru Participare Publică
Mihail Bumbeș, Miliția Spirituală
Toma Pătrașcu, Asociația Secular Umanistă din România (ASUR)
Gabriel Petrescu, Director Executiv, Fundația pentru o Societate Deschisă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu