- Prevalenţa supraponderalităţii este uşor mai crescută la fete decât la băieţi şi semnificativ mai mare în mediul urban faţă de cel rural.
- Prevalenţa obezităţii este semnificativ mai mare în mediul urban faţă de mediul rural şi cel semi-urban şi de aproape de două ori mai mare la băieţii de 8 ani din România faţă defetele cu aceeasi vârstă.
Acestea sunt concluziile studiului realizat de către Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică în cadrul proiectului coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI).
“Obezitatea copiilor este o problemă importantă de sănătate, iar prevalenţa ei este în creştere în întreaga lume, cu o tendinţă alarmantă pentru Europa. Consecinţele supraponderalităţii în timpul copilăriei constau în boli cardiovasculare şi diabet de tip II, probleme ortopedice şi tulburări mintale, rezultate slabe la şcoală şi de o scădere a stimei faţă de sine. Prevalenţa obezităţii s-a triplat în 2010 faţă de anul 1980 (OMS). Din această cauză, Romania si-a exprimat disponibilitatea de a participa la proiectul OMS”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae BĂNICIOIU
În România, studiul s-a desfăşurat pentru grupa de vârsta 8 ani, iar datele au fost colectate în luna mai 2013, pe parcursul a 3 săptămâni, conform metoldologiei şi calendarului propuse de OMS.
Măsurătorile au fost realizate pe un enşantion reprezentativ de 207 şcoli, din mediul urban şi rural, alese prin randomizare simplă, folosind ca bază de eşantionare totalitatea şcolilor primare din ţară care au un număr de copii înscrişi de cel puţin 40 de elevi / şcoală (4589 de şcoli).
Copiii au fost clasificaţi conform standardelor OMS (subponderali, normoponderali şi supraponderali inclusiv obezi),iar datele se vor include în baza de date a Biroului Regional OMS pentru nutriţie, obezitate şi activitate fizică.
Populaţia inclusă în studiu a fost constituită în proporţii relativ egale din băieţi şi fete, de asemenea din copii din mediul rural si urban, dacă asimilăm copiii din semi-urban ca apartinând populatiei rurale.
REZULTATE:
Majoritatea copiilor din studiu (aprox 2/3) sunt normoponderali.
5% dintre copiii incluşi în studiu cu vârstă de 8 ani au subnutriţie, iar un procent de peste 1% au subnutriţie severă.
Aproximativ un sfert dintre subiecţii studiaţi sunt supraponderali sau obezi. Prevalenţa suprapoderalităţii (inclusiv obezitatea) la copiii de 8 ani din România este de 26,75%, iar prevalenţa obezităţii este de 11,6%. La nivel European, prevalenţa supraponderalităţii (inclusiv obezitatea) la grupa de vârstă de 8 ani conform raportului primei runde a studiului COSIa variat între 19,3% si 49% la băieti şi 18,4% - 42,5% la fete. Prevalenţa subnutriţiei (inclusiv cea severă) în ţările participante la prima rundă este în general sub 2,5%. Valori mai mari s-au înregistrat în Bulgaria si Cehia (3,2%).
În ceea ce priveşte distribuţia stării de nutriţie pe sexe, la nivel national, aprox 5% dintre fete şi acelasi procent dintre băieţi au subnutriţie, iar subnutitie severă prezintă aprox 1%. Procentul de fete normoponderale (71,1%) este cu 5,9% mai mare faţă de procentul de băieţi normoponderali (65,2%).
Prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la băieţi (29,8%) este cu 6,1% mai mare decât la fete (23,7%). Prevalenţa obezităţii la băieţii de 8 ani din România (15,03 %) este cu 6,79 % mai mare faţă de prevalenţa obezităţii la fetele de aceeaşi vârstă (8,24 %).Conform raportului primei runde a studiului COSI, prevalenţa excesului de greutate în Europa (inclusiv obezitatea) la grupa de vârstă de 8 ani a variat între 22,1% (Belgia) si 49% (Italia) la băieti, iar la fete între 22,7% (Belgia) si 42,5% (Italia). Prevalenta obezitătii se înscrie între următoarele limite: 7,5% (Norvegia) – 26,6% (Italia) la băieti si 6% (Norvegia) – 17,3% Italia.
Prevalenţa subnutriţiei severe nu diferă semnificativ în funcţie de gradul de urbanizare. Prevalenţa subnutriţiei este mai mare în mediul rural (6,1%) faţă de mediul urban (4,2%) şi mediul semi-urban (3,8%). Cea mai mare parte dintre copiii incluşi în studiu sunt normoponderali indiferent de mediul lor de rezidenţă (mediul urban – 64,2%, semi-urban – 71,2%, rural – 72,2%).
În funcţie demediul de rezidenţă, prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la nivel national este de 31,6% în mediul urban şi 21,7% în mediul rural. Cea mai ridicată prevalenţă a obezităţii la copiii de 8 ani din România s-a înregistrat în mediul urban (13,15 %), urmată de cea din mediul rural (10,18 %) şi semi-urban (9,85 %).
Comunicat de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu