Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 13 iulie 2026

Campania de prevenire a bullyingului și cyberbullyingului „Când martorul vorbește, bullyingul tace! Semnalează! Vocea ta e soluția!

În perioada 1 iulie – 31 august 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, prin Biroul Siguranța Școlară, desfășoară campania de informare și prevenire a fenomenului de bullying și cyberbullying, intitulată „Când martorul vorbește, bullyingul tace! Semnalează! Vocea ta e soluția!”, implementată pe durata vacanței de vară.

Campania are ca obiectiv prevenirea și combaterea fenomenului de bullying și cyberbullying prin informarea și responsabilizarea copiilor cu privire la rolul activ pe care îl au martorii în stoparea comportamentelor agresive. 

Totodată, activitățile urmăresc dezvoltarea competențelor necesare pentru intervenția empatică, responsabilă și eficientă în situațiile de agresiune dintre copii și adolescenți.

În cadrul campaniei, vor fi desfășurate activități de informare și conștientizare adresate copiilor, cadrelor didactice și părinților, având în vedere importanța implicării fiecărei categorii în prevenirea și gestionarea situațiilor de bullying și cyberbullying.

Principalele direcții de acțiune ale campaniei vizează:
• informarea copiilor cu privire la formele de manifestare ale bullyingului și cyberbullyingului, înțelegerea rolului persoanelor implicate și conștientizarea importanței intervenției martorilor în prevenirea escaladării conflictelor;
• informarea cadrelor didactice cu privire la modalitățile de identificare și gestionare a situațiilor de bullying și cyberbullying, precum și promovarea unui climat educațional sigur, bazat pe intervenție timpurie și respect reciproc;
• informarea și responsabilizarea părinților privind formele de manifestare și consecințele bullyingului și cyberbullyingului, precum și rolul esențial al familiei în dezvoltarea unor comportamente bazate pe empatie, comunicare și responsabilitate;
• consolidarea colaborării dintre instituțiile cu atribuții în domeniul siguranței școlare, unitățile de învățământ, reprezentanții părinților și alți parteneri instituționali și comunitari.
Prin această campanie, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin reafirmă importanța implicării fiecăruia dintre noi în prevenirea violenței între copii și adolescenți. 
Atunci când un martor alege să nu rămână indiferent și semnalează o situație de bullying, poate contribui decisiv la protejarea unei victime și la crearea unui mediu sigur pentru toți copiii.

Nu fi indiferent! Semnalează! Vocea ta poate face diferența.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu