Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 13 iulie 2026

21 de intervenții gestionate de pompierii cărășeni în acest sfârșit de săptămână

În zilele de sâmbătă și duminică, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea a 21 de situații de urgență, constând în stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat, intervenția la un accident rutier și alte misiuni desfășurate în sprijinul comunității.

În perioada menționată, salvatorii au acționat pentru lichidarea a trei incendii, dintre care cel mai semnificativ s-a produs în localitatea Clocotici, unde un microbuz a fost cuprins de flăcări. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul autovehiculului și se propagase la vegetația uscată din apropiere, existând pericolul de extindere la trei sălașe din zonă. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, reușind să limiteze propagarea incendiului. În urma evenimentului, microbuzul a fost distrus în totalitate, iar aproximativ 3 ha de vegetație uscată au ars. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau cu izolația deteriorată.

Alte două incendii de vegetație uscată au fost înregistrate în localitățile Zorlencior și Reșița, fiind afectată o suprafață totală de aproximativ 1 ha.

De asemenea, pompierii au intervenit la un accident rutier produs pe DN 57, între localitățile Greoni și Oravița, în care au fost implicate două autoturisme și în urma căruia două persoane au fost rănite. Echipajele de intervenție au acționat pentru extragerea unei victime încarcerate, acordarea primului ajutor calificat, transportul victimelor la unități medicale și asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor. Din nefericire, victima extrasă, aflată în stare de inconștiență, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost ulterior declarată decedată.

În aceeași perioadă, echipajele operative au intervenit în 13 situații pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu diverse afecțiuni la unități spitalicești, au desfășurat alte trei misiuni în sprijinul echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean și o misiune în sprijinul Salvamont.

Reamintim cetățenilor că utilizarea focului deschis în zone cu risc de incendiu sau în condiții de vânt este strict interzisă. Totodată, recomandăm verificarea periodică a instalațiilor electrice și utilizarea acestora numai în condiții de siguranță, pentru prevenirea producerii incendiilor.

Informații utile privind modul de comportare înainte, în timpul și după producerea situațiilor de urgență pot fi accesate prin intermediul platformei naționale de pregătire fiipregătit.ro, precum și prin aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu