Pe parcursul celor trei zile, pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină în 51 de misiuni destinate gestionării situațiilor de urgență, acordării primului ajutor calificat, stingerii incendiilor și desfășurării altor intervenții în sprijinul comunității.
În perioada menționată, echipajele operative au intervenit în 34 de situații pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu diverse afecțiuni la unități spitalicești, precum și în alte trei misiuni, în sprijinul echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean.
Totodată, pompierii militari au acționat pentru stingerea a trei incendii, pentru gestionarea a patru accidente rutiere, precum și alte misiuni în sprijinul comunității.
Sâmbătă după-amiază, pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din localitate. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în bucătărie și pe holul locuinței, existând pericolul propagării atât la întregul apartament, cât și la fațada imobilului. Prin intervenția promptă a pompierilor, incendiul a fost lichidat înainte de extindere, fiind afectate bunuri din bucătărie și finisajele apartamentului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
În dimineața zilei de duminică, pompierii militari din Moldova Nouă au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. La sosirea forțelor de intervenție, autovehiculul ardea generalizat, fiind distrus în totalitate. Nici în acest caz nu s-au înregistrat victime.
Tot în acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în municipiul Caransebeș, unde flăcările au afectat aproximativ 1,5 hectare de teren.
Reamintim cetățenilor că utilizarea cu prudență a aparatelor de gătit și supravegherea permanentă a preparării alimentelor pot preveni producerea unor incendii cu consecințe grave. De asemenea, instalațiile și echipamentele electrice trebuie verificate periodic, iar improvizațiile sau conductoarele deteriorate nu trebuie utilizate, deoarece pot genera incendii.
Informații utile privind modul de comportare înainte, în timpul și după producerea situațiilor de urgență pot fi accesate prin intermediul platformei naționale de pregătire fiipregătit.ro, precum și prin aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu