În data de 19.04.2024, ora 09.00, lucrătorul CNAIR din PTF Moravița a informat polițiștii de frontiera aflați la control că un conducător auto, al unui ansamblu rutier aflat în staționare pentru a ieși din România, a sesizat faptul că din semiremorcă se aud zgomote și voci.
La fața locului s-a deplasat o patrula formată din polițiștii de frontieră care a condus ansamblul rutier pe aliniamentul de control, procedând la efectuarea controlului fizic împreună cu lucratorii vamali. S-a constatat că semiremorca prezintă sigiliu de România și că șnurul de siguranță al prelatei prezintă semne de manipulare în zona sasiului, pe partea dreapta (tăiat și relipit).
Cu ocazia controlul amănunțit al compartimentului de marfă au fost depistați în interiorul mijlocului de transport cinci cetățeni afro-asiatici.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Camerun (o familie formată din mama, tată și doi copii) și un cetățean din Guineea, cu vârste cuprinse între 5 și 40 de ani, toți aflați în procedură de azil în România.
Persoanele în cauză au declarat că s-au urcat în automarfar, într-o parcare de pe centura municipiului Timișoara, în timp ce conducătorul auto efectua timpii de odihnă, deoarece doreau să ajungă în Germania.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun. Totodată la finalizarea verificărilor cele cinci persoane au fost predate către CRCPSA Timișoara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu