În perioada 1 ianuarie – 31 martie a.c., polițiștii de imigrări au eliberat 21.661 de avize de angajare în muncă, pentru diferite categorii de lucrători.
Dintre acestea,
21.425 au fost eliberate pentru lucrătorii permanenți, 112 pentru lucrătorii înalt calificați, 48 pentru cei detaşați, 2 pentru lucrătorii ICT (persoană transferată în cadrul aceleiaşi companii), 73 pentru lucrătorii sezonieri și 1 pentru lucrătorii transfrontalieri.Cetățenilor străini le-au fost emise 30.689 de permise
de ședere temporară și pe termen lung, fiind înregistrate 29.527 de
cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu
prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul
străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, alte 6.840 de permise de ședere au
fost emise/remise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii
în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20
iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în
cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui
echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și
suportarea consecințelor acestei primiri.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu