17 STRĂINI ÎMPOTRIVA CĂRORA AU FOST EMISE DECIZII DE RETURNARE DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CADRUL CENTRELOR DE CAZARE A STRĂINILOR LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ ARAD ȘI OTOPENI
Polițiștii de imigrări din cadrul Centrelor de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad și Otopeni au desfășurat săptămâna trecută trei misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 17 străini, împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade cuprinse între 2 și 5 ani.* La data de 10 aprilie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, pentru patru bărbați din Bangladesh.
Din verificări a reieșit că trei dintre aceștia au intrat legal în țara noastră, în luna noiembrie 2023, în scop de angajare. La începutul lunii aprilie a acestui an au fost depistați de polițiștii de frontieră în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, context în care au fost predați polițiștilor de imigrări, în vederea introducerii în centrul de custodie publică, până la dispunerea de măsuri de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul țării noastre.
Cea de-a patra persoană a intrat legal în România, în scop de angajare, însă a fost depistată de polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Ilfov în ședere ilegală. Și în acest caz, străinul a fost introdus în centrul de custodie publică, până la finalizarea procedurilor și îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre, prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport “Henri Coandă” București.
* Alte două misiuni de îndepărtare sub escortă au fost desfășurate de polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, în perioada 11 - 13 aprilie a.c..
13 străini, dintre care 11 bărbați și două femei, din Sri Lanka, Egipt și Bangladesh, au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări, până la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, unde au fost îmbarcați pe curse comerciale către țările de origine.
Pentru realizarea misiunilor, polițiștii de imigrări din Arad au fost sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.
Verificările efectuate de polițiștii de imigrări au stabilit că persoanele în cauză au intrat ilegal în România în perioada 2022 - 2024, în scop de angajare, iar în luna aprilie a acestui an au fost depistate în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Imediat după depistare, polițiștii de imigrări au emis pe numele străinilor decizii de returnare sub escortă și au fost introduși în centrul de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
În toate cazurile prezentate, la ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade cuprinse între 2 și 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Controlul permanent asupra respectării șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări, care contribuie la creșterea gradului de siguranță al cetățeanului.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu