Începând de astăzi, 9 noiembrie 2023, timp de 4 zile, județul Caraș-Severin își va promova principalele atracții turistice la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României ce are
loc la București. Noutatea participării din acest an o reprezintă, dincolo de promovarea tradițiilor care definesc Banatul de Munte, turul virtual care va permite vizitatorilor standului să „ajungă”, cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală, în principalele locații turistice din Județul Caraș-Severin.„Prezența la Târgul de Turism al României
este una dintre cele mai importante oportunități de promovare a județului ca
destinație turistică, contribuind la consolidarea acestui domeniu în județul
Caraș-Severin și este o bună ocazie de a ne promova cele mai valoroase și
semnificative frumuseți, precum obiectivele turistice, valorile tradiționale,
arta populară, gastronomia locală, turismul de aventură, frumusețea cadrului
natural“, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean
Caraș-Severin.
Pe durata târgului,
vizitatorii standului vor putea aprecia spectacolele oferite de soliștii vocali
Ramona Vița, Adi Jurcă, Maria Morman, acompaniați de orchestra profesionistă
„Virtuozii Semenicului” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi
Promovarea Culturii Tradiţionale Caraș-Severin și de dansatorii Ansamblului „Junii
Gugulani” Caransebeș, coregraf Adrian Jurchescu.
Costumele populare
tradiționale, aflate în patrimoniul Casei de Cultură „George Motoia Craiu” din
Oravița, vor fi și ele promovate împreună cu produsele gastronomice
tradiționale care vor fi oferite și prezentate de către maestrul bucătar, chef
Marian Popovici.
Vizitatorii standului vor putea degusta produse din bucătăria satului bănățean, precum: mălaiul copt, zacusca, produse din carne și felurite brânzeturi, fără a uita produsul vedetă, răchia. În cadrul standului, va fi promovată și apa Carpatina, care provine din Izvorul Domogled, situat în stațiunea Băile Herculane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu