Azi-noapte, la ora 01.49, polițiști de la Secția 8 Poliție Rurală Oravița au oprit pentru control, în localitatea Greoni, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani din localitate, care, la testarea alcoolscop, avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot azi-noapte, la ora 23.37, polițiști de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe bld A.I.Cuza, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Bocșa, cu privire la care au rezultat suspiciuni rezonabile referitoare la consumul de substanțe psihoactive, în urma testării acestuia cu aparatul din dotare.
În jurul aceleiași ore, polițiștii din Bocșa au depistat pe strada 1 Mai din oraș, un alt tânăr, de 27 de ani, care conducea un autoturism și care a fost testat cu aparatul din dotare, stabilindu-se că există suspiciunea consumului de substanțe psihoactive.
În toate cele 3 cazuri persoanele depistate au fost conduse la spital, unde le-au fost prelevate mostre biologice pentru determinarea prezenței alcoolului și s substanțelor psihoactive în organism.
De asemenea, acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite, în vederea tragerii la răspundere penală a celor vinovați.
Pentru a preveni accidentele rutiere care pot fi înregistrate pe fondul conducerii sub influența alcoolului și a drogurilor dar și din alte cauze, polițiștii cărășeni sunt în permanență la datorie și acționează pe drumurile publice din județ, cu toate mijloacele tehnice din dotare.
Circulați responsabil! Nu vă asumați și nu generați riscuri pentru siguranța traficului rutier!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu