Opt din zece minori abuzaţi sexual sunt fete, potrivit datelor Fundaţiei World Vision România. Pe parcursul anului şcolar 2021 - 2022, 50 de adolescente din 18 comunităţi rurale din judeţul Ialomiţa au beneficiat de un program integrat de servicii de consiliere psihologică şi juridică pentru a şti cum să recunoască semnele unui abuz, inclusiv cel psihologic, cât şi cum pot preveni sau ieşi dintr-o relaţie violentă. Totodată, pentru creşterea stimei de sine a fetelor, sesiunile au inclus o componentă vocaţională, de dezvoltare personală şi de educaţie.
"În rândul fetelor cu care am lucrat am întâlnit mai multe cazuri care se confruntă ori s-au confruntat cu violenţa în familie sau în cuplu. Am întâlnit fete care au crescut cu traume profunde şi nu aveau cu cine să vorbească în propria comunitate despre suferinţele lor. Unele au plâns la sfârşitul proiectului pentru că noi am fost singurii care le-am oferit un spaţiu în care să se simtă complet în siguranţă", a declarat Elena Sava, psiholog World Vision România.
Serviciile de consiliere şi de mentorat au fost susţinute în cadrul programului "Tinerele din mediul rural, agenţi ai schimbării" desfăşurat de World Vision România în parteneriat cu Alka Group.
Specialiştii care au susţinut sesiunile de informare cu fetele şi familiile lor au fost asistenţi sociali, psihologi, reprezentanţi ai asociaţiilor cu expertiză în promovarea şi apărarea drepturilor femeilor, cât şi experţi din Poliţia Română şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane. De asemenea, în cadrul proiectului a fost realizată şi campania "Poate te place", dedicată educării privind efectele violenţei asupra femeilor.
"Misiunea noastră a fost să mergem către adolescentele cu cea mai mare nevoie: care în comunităţile lor nu au persoane de încredere cu care să poată vorbi despre abuzurile prin care trec, despre problemele şi lipsurile de zi cu zi, despre visurile şi planurile lor de viitor. 76% dintre fetele din program ne-au mărturisit că au puţine relaţii de apropiere şi încredere cu ceilalţi. Toate fetele au nevoie de un spaţiu sigur, unde să fie consiliate şi încurajate să evolueze, indiferent de ce-ar putea spune alte persoane din jurul lor. Ne dorim să dezvoltăm în continuare parteneriate în vederea extinderii proiectului, pentru că am văzut cât de mare este nevoia adolescentelor", a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Înainte de derularea proiectului, 74% dintre fete spuneau că sunt nemulţumite de sine (de anumite trăsături personale, îşi doreau să fie diferite de ceea ce sunt). În acelaşi timp, 78% dintre fete aveau un scăzut de autonomie, fiind extrem de preocupate că ar putea fi judecate de ceilalţi.
După participarea la activităţile din program, 88% dintre adolescente au înregistrat o creştere a stării de bine psihologice.
"Am propus partenerilor noştri de la World Vision realizarea acestui proiect pilot plecând de la o nevoie pe care am identificat-o în cadrul Alka unde angajaţii noştri din zona productivă sunt preponderent femei care provin din mediul rural. Prin experienţa avută cu angajatele noastre, de la rutina de igienă care este obligatorie în industria alimentară, până la aspecte mai personale din viaţa acestora pe care am ajuns să le cunoaştem, am conştientizat cât de importantă este educaţia timpurie şi accesul la informaţii care să le deschidă perspectivele despre viaţă şi faptul că nu trebuie sa accepte nicio formă de violenţă. Am avut ocazia să le cunoaştem pe tinerele din cadrul programului şi a fost absolut impresionant să aflăm cât de mult le-a schimbat viaţa acest program. Dacă la începutul programului unele dintre ele refuzau chiar ideea de a participa la sesiuni de terapie psihologică, pe parcurs, discuţiile cu psihologii au reuşit nu doar să le stabilizeze emoţional ci să le facă mai puternice şi încrezătoare în forţele proprii.", a declarat Viorela Rădoi, responsabil CSR Alka Group.
"Am avut surpriza să vină la noi fete care să ne spună că au pus capăt unor relaţii abuzive datorită consilierii pe care au primit-o de la noi. Alte fete au recunoscut că nu ştiau ce este HPV sau ne-au povestit de fete din comunitatea lor care au ajuns să fie traficate. Ne-au spus că acum se simt mai sigure pe ele să recunoască situaţiile care le pot pune în acelaşi pericol", a mai explicat psihologul Elena Sava.
De ce au beneficiat fetele de la sate:
- 376 sesiuni de consiliere (psihologică şi educaţională);
- 151 sesiuni de mentorat pentru orientarea în carieră;
- 8 sesiuni lunare de dezvoltare personală;
- 3 vizite realizate cu adolescentele în afara oraşului (Academia de Studii Economice din Bucureşti, Fabrica Alka şi o vizită la un Escape Room - unde au avut activităţi de socializare);
- 169 sesiuni de meditaţii la discipline de Bacalaureat sau alte materii alese de fete.
"Pentru mine a fost una dintre cele mai bune sau chiar cea mai bună oportunitate din viaţa mea, mai ales pe partea de consiliere psihologică. M-am putut deschide. Am depăşit limitele pe care mi le impusesem singură. Am reuşit să ating nişte praguri la care nici eu nu mă aşteptam", ne-a mărturisit Cristina, o tânără de 18 ani dintr-un sat din Ialomiţa.
Despre World Vision România
World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de educaţie, intervenţie umanitară, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu