București, 17 august 2022 – NFT-urile din seria limitată lansată de Poșta Română, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la înființarea companiei, pot fi achiziționate de pe platforma Oveit.com. Este vorba despre primul NFT al unei entități din portofoliul statului român, sub forma unui timbru digital, lansat vineri, 12 august, la Muzeul Național de Istorie a României.
Cele 160 de NFT-uri, simbolizând vârsta Poștei Române, au fost puse în vânzare pe platforma partenerilor noștri de la Oveit, cei care ne-au ajutat cu implementarea acestui proiect.
„Invitația primită din partea Poștei Române, de a lua parte la acest
proiect, ne-a bucurat mult. Noi credem cu tărie în inovație și în modul în care
tehnologia poate influența viețile diverselor comunități, iar acest proiect
corespunde întru totul acestei idei. Colecția de NFT-uri propusă de Poșta
Română se adresează atât colecționarilor tradiționali, cât și pasionaților de
tehnologie, servind ca un binemeritat ajutor pentru prietenii de la HOSPICE
Casa Speranței. Iar, prin intermediul platformei noastre, oricine poate cumpăra
una sau mai multe piese digitale ale acestei colecții, Oveit oferind un proces
de achiziție simplu și sigur, chiar și pentru NFT-uri”, a spus Mihai Drăgan, co-fondator și COO Oveit.
Dacă vrei să devii partenerul
nostru în cadrul acestui proiect, poți achiziționa și tu un timbru poștal
digital, de aici: https://oveit.com/nft-romanian-post-160-years/.
Toate încasările provenite din
vânzarea acestor NFT-uri vor merge către Fundația Hospice Casa Speranței,
pentru susținerea programelor derulate în sprijinul pacienților cu boli incurabile.
De altfel, la evenimentul de lansare care a avut loc vineri, 12 august, s-au
strâns deja 7.000 de euro din cele zece timbre digitale care au făcut obiectul
unei licitații deschise, cu un preț de pornire de 160 de euro pentru fiecare
piesă. 160 de euro reprezintă costurile pentru susținerea unei zile de
tratament pentru fiecare pacient din spitalele fundației.
Astfel, dacă alegi să cumperi
un NFT, alegi să oferi îngrijire paliativă unui pacient care are nevoie.
Compartiment Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu