Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a primit 964 de solicitări, în valoare totală nerambursabilă de 3,938 milioane de euro, pentru decontarea polițelor de asigurare încheiate de către fermieri pentru culturile de toamnă 2021 și primăvară 2022. Cererile de finanțare au fost depuse în
prima săptămână a sesiunii, care a fost deschisă în acest an, în data de 9 august.AFIR
primește, în perioada 9 august – 16 decembrie 2022, cereri de finanțare pentru
submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”
din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune a submăsurii 17.1 este
de 15.260.041 euro.
„Pentru
polițe de asigurare care au inclus ca eveniment asigurat și seceta au fost
depuse, până în prezent, 65 de cereri de finanțare prin care s-a solicitat o
valoare a sprijinului nerambursabil de 622.376 Euro, pentru o suprafață de
15.611 hectare. Aceste polițe cuprind și alte evenimente asigurate (de exemplu,
grindina, îngheț, ploi torențiale, furtună). Fermierii au depus cereri de
finanțare pentru culturi precum grâu, orz, orez, soia, mazăre, legume (ardei,
ceapă, vinete), dar și pomi fructiferi (vișini, caiși, cireși, pruni)”, a
declarat Dorin OPREANU, Directorul general al AFIR.
Precizăm
că în această sesiune pot fi depuse cereri de finanțare aferente sectorului
vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului
2021 și culturile de primăvară aferente anului 2022) și sectorului zootehnic
(pentru polițele încheiate în anul 2022). Depunerea cererilor de finanțare se
realizează continuu până la epuizarea fondurilor alocate, cu posibilitatea
suplimentării acesteia cu disponibilul rezultat în urma finalizării sesiunii
precedente sau ca urmare a realocărilor, dacă există interes din partea
solicitanților.
Sprijinul public nerambursabil acordat în
cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și
plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanțării). Pentru a putea primi sprijin prin
submăsura 17.1, solicitanții trebuie să fie „fermieri activi” în anul pentru
care solicită sprijinul. De asemenea, pentru a fi eligibili, fermierii trebuie
să încheie un contract de asigurare pentru riscurile eligibile prevăzute în
Fișa submăsurii din PNDR 2020 care să acopere toate suprafețele cultivate cu
același tip de cultură/ întreg efectivul de animale aferent aceleiași specii
existente în cadrul exploatației și să se angajeze să plătească valoarea
integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în
contract.
Depunerea
cererilor de finanțare pentru sM 17.1 se face online pe www.afir.info, conform
precizărilor Ghidului solicitantului și anexelor aferente. Termenul limită de
depunere pentru solicitanți este 16 decembrie 2022, ora 16:00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu