În perioada 25 - 31 iulie, specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog au derulat, la nivel naţional, activităţi de informare şi conştientizare cu privire la efectele şi riscurile consumului de droguri şi de promovare a modalităţilor de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos.
Astfel, săptămâna trecută, 96 de reprezentanţi ai Agenţiei, cu sprijinul voluntarilor antidrog, au format echipe multidisciplinare, alcătuite din specialişti în prevenire, medici, asistenţi sociali şi psihologi, şi au desfăşurat, la nivel naţional, 180 activităţi preventive în comunitate, de informare şi conştientizare despre pericolele consumului de droguri, de care au beneficiat 28.465 de persoane.
Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog au fost prezenţi şi au transmis informaţii, mesaje şi recomandări preventive în zonele recreaţionale aglomerate,în staţiunile de pe litoral şi de la munte, la cele mai importante evenimente, concerte - BUG Mafia şi The Concert la Romexpo, festivaluri - FESTIVAL ROCK THE WOLVES din judeţul Caraş-Severin, FESTIVAL ROCK (parada motocicliştilor) din judeţul Caraş-Severin, FESTIVALUL "SIGHIŞOARA MEDIEVALĂ" din judeţul Mureş, FESTIVALULUI "OPEN CAMP VASLUI"- străzi deschise, zilele oraşelor, întruniri tematice, târguri, tabere şcolare, zone de promenadă aglomerate din fiecare municipiu, dar şi la evenimente sportive sau în alte zone de agrement din întreaga ţară.
În cadrul acestor evenimente, au fost realizate demonstraţii privind efectele diferitelor substanţe psihoactive, prin folosirea ochelarilor speciali care distorsionează realitatea, aplicate chestionare antidrog, diseminări de materiale de prevenire şi reducere a riscurilor consumului de droguri,distribuiri ale codului QR - www.infodrog.ro, precum şi şedinţe de consilieri voluntare.
Precizăm că în derularea acţiunilor preventive care au avut loc în comunitate, în această perioadă, Agenţia Naţională Antidrog a fost sprijinită şi de Poliţia Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţia de Frontieră.
La Constanţa, specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog implementează activităţile din cadrul campaniilor şi proiectele de prevenire şi reducere a riscurilor asociate consumului de droguri "LITORAL FĂRĂ DROGURI 2022", ediţia a XX-a, "VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ - FĂRĂ DROGURI!, ediţia a VIII-a, "VARĂ ÎN SIGURANŢĂ - TU CONTEZI CEL MAI MULT, ediţia a VII-a, şi "SAFE PARTIES!", care se vor derula pe toată durata sezonului estival, în principalele staţiuni de pe litoral, în spaţiile recreaţionale - cluburi, baruri, terase, festivaluri -, dar şi în taberele şcolare de la malul mării.
De asemenea, au fost derulate 19 activităţi de prevenire a consumului de droguri în şcoală, la care au participat 2135 elevi, dar şi 319 cadre didactice, fiind programate alte 3 activităţi de prevenire în familie, de care au beneficiat 46 de copii şi 5 părinţi.
Totodată, în intervalul 25 - 31 iulie, au fost organizate 27 sesiuni de formare şi informare în domeniul drogurilor, la care au luat parte 70 angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi 1227 de reprezentanţi ai altor instituţii, care au fost instruiţi în domeniul prevenirii consumului de droguri.
În ceea ce priveşte asistenţa acordată persoanelor consumatoare de droguri, au fost realizate de specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog: 140 informări, 68 de evaluări medicale, 68 de evaluări psihologice, 68 de evaluări sociale, 246 consultaţii medicale, 89 şedinţe de consiliere psihologică, 24 şedinţă de consiliere psihologică de grup, 55 şedinţe de consiliere socială individuală şi 241 şedinţe de management de caz.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu