La data de 17 august, polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Arad au desfășurat o acțiune, pe raza judeţului, scopul
fiind combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini pe teritoriul României.În urma activităților întreprinse au fost identificați cu ședere ilegală în România, patru cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, toţi din Bangladesh.
Din verificări a reieşit că aceştia au intrat legal în România în baza avizelor de muncă, însă la expirarea termenului de valabilitate a vizei nu au depus documentele necesare în vederea prelungirii dreptului de şedere, pentru scopul pentru care au venit în România şi nici nu au părăsit teritoriul statului român.
Cei în cauză au fost sancţionați contravenţional cu avertisment, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, pe numele acestora s-au emis decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de 15 zile şi a fost dispusă măsura de interzicerea intrării pe teritoriul statului român, pentru o perioadă de 6 luni.
Inspectoratul General pentru Imigrări, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu