Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 8 decembrie 2020

Primăria Reșița anunţă declanşarea procedurii de expropriere pentru lucrările de utilitate publică

 Prin prezenta, Municipiul Reșița anunţă declanşarea procedurii de expropriere pentru imobilele proprietate privată, reprezentând terenuri ce se află în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică privind

”Legătură rutieră între DN 58 – Valea Țerovei,în municipiul Reșița” Tronson 1 – Deviere conductă Transgaz.

Procedura de expropriere se derulează în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010  privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local şi a Normelor Metodologice de aplicare a Legii 255/2010, fiind aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Reșița nr. 258/30.07.2020.

Tabelul cu imobilele supuse exproprierii şi numele proprietarilor pot fi consultate la afișierul din Municipiului Reșița, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr. 1A, sau se pot consulta pe site-ul Municipiului Reșița www.primariaresita.ro la secţiunea : Hotărâri Consiliu Local Reșița – HCL nr. 258/30.07.2020.

Titularii dreptului de proprietate şi ai oricăror drepturi reale sau cei care justifică un interes legitim pentru imobilele supuse exproprierii au posibilitatea ca până la data de 31.12.2020 să depună la Registratura instituţiei, din Centrul de informaţii cu publicul, cereri pentru plata despăgubirilor cu specificarea :

-          numelui şi prenumelui persoanei interesate;

-          adresei de domiciliu;

-          actelor doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat, în original sau în copie legalizată;

-          opţiunea de plată privind cuantumul despăgubirii;   

În cazul în care există mai multe persoane interesate cu privire la imobilul supus exproprierii, cererea va fi semnată de toţi, personal sau prin mandatar împuternicit cu procură specială autentică, iar procura se va ataşa cererii;

Cu această ocazie, anunţăm titularii dreptului de proprietate şi ai oricăror drepturi reale, sau cei care justifică un interes legitim pentru imobilele supuse exproprierii că începând cu data de 09.12.2020, ora 12, la sediul Municipiului Reșița, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr. 1A, Comisia de verificare a dreptului de proprietate, numită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Reșița, nr. 1394/27.11.2020, începe activitatea de analizare a cererilor şi documentelor doveditoare depuse în condiţiile art. 5 din lege.

Şedinţele comisiei se vor ţine zilnic, până la data la care vor fi emise şi comunicate, potrivit legii, toate hotărârile de acordare a despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii.       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu