În perioada 24-26 decembrie, polițiști din
cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și polițiști locali aflați
în coordonarea operațională a Poliției Române, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului
de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraș-Severin,
Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța
Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin continuă activitățile
de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020
privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de
COVID-19.Un număr total de 395 de poliţişti, poliţişti locali, jandarmi
și reprezentanți ai altor structuri, au fost la datorie, pentru
verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în
zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în
comun, pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Au fost desfăşurate 75 de acţiuni punctuale, (dintre
care 49 organizate independent de către poliţişti, 26 organizate în comun cu
celelalte structuri implicate).
Au fost verificate aproximativ 6.700 de persoane cu
privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală, a deplasării doar cu
justificare în intervalul 23:00-05:00 şi a măsurilor de izolare sau carantină
la o adresă indicată, iar dintre acestea, peste 3.900 au fost
persoane verificate în cadrul acţiunilor punctuale.
În cadrul activităţilor au fost verificate, în total,
peste 500 de autovehicule, 95 fiind mijloace de transport persoane.
Un număr de 119 de societăţi comerciale, respectiv 213
obiective/ locaţii au fost verificate cu privire la respectarea
măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum şi în
privinţa respectării măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 274 de sancţiuni
contravenţionale, în valoare totală de 48.250 de lei, după cum urmează:
·
239 sancţiuni, în valoare de 18.250 de lei, au fost aplicate ca urmare a
nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
·
35 sancţiuni, în valoare de 30.000 de lei, persoanelor identificate că nu
au respectat interdicţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul
orar 23.00-05.00).
Scopul poliţiştilor
nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să
conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi
prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor
fi tolerate abateri de la normele legale.
Facem apel la
cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie, să nu se
expună la riscuri.
Totodată, persoanele
care se deplasează în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar
23:00-05:00, pentru motive justificate, sunt
obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de
angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu