În perioada 11-13 decembrie 2020, au fost desfășurate acțiuni
de verificare în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri,
terase, în zona lăcașelor de cult, dar şi în mijloacele de transport în comun,
cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă,
scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
La activități au participat 352 de efective.
Au fost verificate 128 de societăți comerciale şi 613 mijloace
de transport persoane, dintre care 95 de mijloace de transport public în comun,
fiind legitimate peste 7.700 de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 348 de
sancțiuni contravenționale, în valoare 57.000 de lei, dintre care 312 pentru
nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 33 pentru nerespectarea
interdicțiilor privind deplasarea.
Scopul poliţiştilor
nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să
conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi
prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor
fi tolerate abateri de la normele legale.
Facem apel la
cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie, să nu se
expună la riscuri.
Totodată, persoanele
care se deplasează în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar
23:00-05:00, pentru motive justificate, sunt
obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator,
ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu